Dincolo de nesfarsitele si exageratele sezatori televizate despre sansa motiunii de cenzura si despre consecintele pe care aceasta le va avea nu doar asupra guvernului atacat, dar si asupra initiatorilor sai, agenda publica romaneasca a cunoscut, in aceste zile, o alta stire, cu o greutate politica si sociala infinit mai mare. Este vorba de intronizarea (ciudat termen!) Prea Fericitului Daniel, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
Evenimentul de duminica din dealul Patriarhiei este unul de maxima importanta pentru crestinii ortodocsi din Romania, fiindca rolul patriarhului in activitatea Bisericii este esential. Un bun patriarh poate sa acordeze Biserica la viata cotidiana si sa transforme institutia intr-un model de functionalitate. In vremuri in care capitalul social romanesc este ca si inexistent, lipsa de credinta este una din principalele dificultati in calea afirmarii si consolidarii mesajului Bisericii. Neincrederea generalizata, care pleaca de la lipsa de consideratie pentru institutii (ca semn al reciprocitatii unei relatii tot mai alienante) si ajunge pana la lipsa de respect pentru aproapele nostru (fie ca este ruda, prieten sau vecin), a devenit o regula in societatea romaneasca post-tranzitie.
In aceasta societate, valoarea suprema este una strict materiala, din simplul motiv ca aceasta este singura care poate fi usor si incontestabil masurata si recunoscuta. Alte elemente de valoare, precum educatia, cultura, pregatirea profesionala, talentul, empatia, spiritul civic sunt mult mai usor de ignorat, dat fiind ca nu mai exista repere care sa consolideze standarde legitime. Incepe anul universitar, iar exemplul lipsei de repere si de standarde recunoscute este la indemana. A termina o facultate este, in Romania de astazi, un pariu foarte complicat, fiindca diploma in sine nu asigura niciun spor automat la salariu, nicio garantie a rec
