Învăţământul obligatoriu, în România, este de 10 clase. Copiii se pot înscrie la grădiniţă de la vârsta de trei ani, dar trebuie să urmeze obligatoriu grupa pregătitoare pentru a fi înscrişi în clasa întâi. Clasele I-IV reprezintă învăţământul primar, care este urmat de cel gimnazial, până în clasa a VIII-a.
Elevii primesc calificative în clasele primare şi sunt evaluaţi cu note de la 1 la 10, în restul anilor. Până anul trecut, la sfârşitul gimnaziului, elevii au susţinut Testele Naţionale, la 3 sau 4 discipline. În baza mediei de la teste şi a mediei generale a gimnaziului (V-VIII), aceştia erau repartizaţi computerizat la liceu sau SAM.
Elevii care nu susţineau testele mergeau la şcoli de arte şi meserii. Anul acesta, elevii de clasa a VIII-a vor fi repartizaţi la liceu, în baza notelor obţinute la cele 6/8 teze semestriale unice şi a mediei generale din clasele V-VIII. Liceele au filieră teoretică, tehnologică şi vocaţională. Începând din clasa a X-a, învăţământul nu mai este obligatoriu. (E.L.)
Învăţământul obligatoriu, în România, este de 10 clase. Copiii se pot înscrie la grădiniţă de la vârsta de trei ani, dar trebuie să urmeze obligatoriu grupa pregătitoare pentru a fi înscrişi în clasa întâi. Clasele I-IV reprezintă învăţământul primar, care este urmat de cel gimnazial, până în clasa a VIII-a.
Elevii primesc calificative în clasele primare şi sunt evaluaţi cu note de la 1 la 10, în restul anilor. Până anul trecut, la sfârşitul gimnaziului, elevii au susţinut Testele Naţionale, la 3 sau 4 discipline. În baza mediei de la teste şi a mediei generale a gimnaziului (V-VIII), aceştia erau repartizaţi computerizat la liceu sau SAM.
Elevii care nu susţineau testele mergeau la şcoli de arte şi meserii. Anul acesta, elevii de clasa a VIII-a vor fi repartizaţi la liceu, în baza notelor obţinute la cele 6/8 teze semestriale unice şi a medi