Cel puţin unul din 10 tineri, din Uniunea Europeană, cu vârste între 25 şi 29 de ani, este şomer: 10% în Danemarca, Irlanda şi Olanda, 25% în Finlanda, Polonia şi Slovacia. Un tânăr european din 6 abandonează timpuriu studiile. În total, în 2006, tinerii de 15-29 de ani reprezentau aproximativ 40% din şomerii Uni unii Europene.
Obiectivele stabilite în 2000 – reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor până la 10%, în 2010 – sunt departe de a fi atinse. UE a ajuns la o concluzie pe undeva bizară: nu există suficiente locuri de muncă pentru tineri şi, în acelaşi timp, nu există suficiente persoane care să ocupe locurile de muncă existente.
Pentru ca această situaţie să fie rezolvată, UE recomandă creşterea investiţiilor în tineri. Statele membre sunt încurajate să ia măsurile necesare pentru prevenirea abandonului şcolar şi să îmbunătăţească perspectivele profesionale pentru absolvenţi, realizând o mai bună corelare între mediul de învăţământ şi cel de afaceri. (M.C.)
Cel puţin unul din 10 tineri, din Uniunea Europeană, cu vârste între 25 şi 29 de ani, este şomer: 10% în Danemarca, Irlanda şi Olanda, 25% în Finlanda, Polonia şi Slovacia. Un tânăr european din 6 abandonează timpuriu studiile. În total, în 2006, tinerii de 15-29 de ani reprezentau aproximativ 40% din şomerii Uni unii Europene.
Obiectivele stabilite în 2000 – reducerea ratei şomajului în rândul tinerilor până la 10%, în 2010 – sunt departe de a fi atinse. UE a ajuns la o concluzie pe undeva bizară: nu există suficiente locuri de muncă pentru tineri şi, în acelaşi timp, nu există suficiente persoane care să ocupe locurile de muncă existente.
Pentru ca această situaţie să fie rezolvată, UE recomandă creşterea investiţiilor în tineri. Statele membre sunt încurajate să ia măsurile necesare pentru prevenirea abandonului şcolar şi să îmbunătăţeas