Peter Hill Wood spune că un patron nu trebuie să se amestece în treaba antrenorului
Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Arsenal, Peter Hill Wood, a declarat, ieri, după dineul oficial de dinaintea meciului cu Steaua, că i se pare o prostie ca un patron să intervină în treaba antrenorului.
„Este posibil ca şi în Anglia să intervină patronii la antrenori, dar este o prostie. Noi avem un manager bun, a semnat cu noi pe încă patru ani şi suntem foarte bucuroşi. Atât timp cât îl lăsăm să-şi facă treaba el este fericit, dar şi noi suntem fericiţi”, a spus Wood, adăugând că a rămas impresionat de frumuseţea Bucureştiului.
„E absolut minunat aici. Nu am mai fost vreodată. Am jucat prin 1970 la Bacău, cu Arsenal”, a mai spus Wood. Oficialul englez a fost întreţinut de preşedintele CA al Stelei, Valeriu Argăseală, la dineul oficial. Întrebat când va avea şi o echipă de club din România un antrenor care să reziste 10 sezoane pe banca tehnică, Argăseală a răspuns: „Când o să se aşeze şi la noi fotbalul şi o să intrăm în top class, atunci şi antrenorii de la noi vor putea să stea mai mult pe bancă”.
În tot acest timp, Becali negocia formula de start a echipei cu antrenorul Massimo Pedrazzini. “Sunt de cinci ore la băieţi. Am intrat şi eu în programul lor, când s-au odihnit ei, m-am odihnit şi eu. Pedrazzini mi-a spus cum va juca, mi-a explicat grafic cum se va juca şi i-am strâns mâna. Mi-a spus că vrea să aglomereze mijlocul terenului cu Neaga şi Dică. Mi-a spus că practic vom avea cinci atacanţi în teren, Neaga, Dică, Nicoliţă, Surdu şi Vali Badea”, a povestit ieri Becali. (D.R.)
Peter Hill Wood spune că un patron nu trebuie să se amestece în treaba antrenorului
Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Arsenal, Peter Hill Wood, a declarat, ieri, după dineul oficial de dinaintea meciului cu Steaua, că i se pare o