Managerul general al echipei din Bănie aşteaptă cinci victorii ale craiovenilor până la finalul turului Ligii I şi evadarea din zona fierbinte a clasamentului.
Chiar dacă Universitatea Craiova se află pe locul 17 în Liga I, adunând doar şase puncte în nouă meciuri, managerul general Ilie Balaci este convins că alb-albaştrii îşi vor reveni şi vor reuşi să urce rapid în clasament.
„Minunea Blondă“ crede că Ştiinţa va termina actualul sezon între primele opt echipe ale României.
„Am fost printre cei care nu au fost de acord cu declaraţiile lui Dorel Stoica, şi anume că ne vom bate pentru titlu. Atunci am fost luat peste picior de o anumită parte a suporterilor şi a presei. Se pare că am avut dreptate. Acum, la fel, nu vreau ca suporterii şi presa să mă ia din nou la mişto când spun că Universitatea va termina în primele opt în acest sezon“, a spus Ilie Balaci, invitat la TV Oltenia.
În plus, acesta a fixat şi un obiectiv intermediar pentru juveţi. „Mi-aş dori ca echipa să obţină cel puţin cinci victorii în etapele care au rămas de disputat din turul de campionat, adică opt, fără a socoti cele două etape din retur care se vor juca tot în acest an. Cu încă 15 puncte suntem în prima jumătate a clasamentului“, a mai spus oficialul craiovean.
„Prinţul“, solicitat antrenor
Deşi o parte dintre suporteri i-au cerut lui Ilie Balaci să se implice la echipă mai mult şi chiar să fie antrenorul Ştiinţei, el a explicat de ce refuză acest lucru. „Nu pot fi antrenor la Universitatea, deoarece am o funcţie care mă mulţumeşte şi îmi place foarte mult ce fac. Sunt pus aici să mediez un conflict cu suporterii şi le voi cere tuturor să-şi susţină echipa, nu să o înjure. Fanii trebuie să ia exemplul lui Napoli sau Leeds United, unde suporterii vin la stadion şi îşi încurajează echipa indiferent de liga în care joacă“, a precizat Ilie Balaci.
Ace