Managerii de spital se plâng că doctorii întârzie la serviciu sau lipsesc cu orele din secţii pentru a lucra în clinici private. Principalul motiv sunt salariile mici din sistemul Managerii de spital se plâng că doctorii întârzie la serviciu sau lipsesc cu orele din secţii pentru a lucra în clinici private. Principalul motiv sunt salariile mici din sistemul sanitar.
Din dorinţa de a câştiga mai mulţi bani, medicii care lucrează la stat au început să tragă chiulul de la program, sub privirile îngăduitoare ale şefilor de secţie. Nici cei din policlinici sau ambulatorii nu se lasă mai prejos, chiar dacă pacienţii formează cozi la uşa cabinetului. Legislaţia în vigoare spune că nerespectarea programului de lucru se sancţionează cu avertisment scris, amendă între 5 şi 10% din salariul de bază sau cu desfacerea contractului de muncă.
În holul Policlinicii nr. 1 din Bucureşti, cinci persoane aşteptau, luni după-amiază, în faţa unui cabinet de neurologie. Cu toate că programul afişat pe uşă anunţa că medicul poate fi găsit între orele 14.00 şi 17.00, la 16.30, neurologul nu ajunsese încă.
O doamnă între două vârste ne-a spus că medicul obişnuieşte să întârzie la program. "Este posibil să mai lucreze şi în altă parte. Însă, de fiecare dată, are grijă să anunţe la fişier", a adăugat femeia. Tot o uşă încuiată am găsit şi un etaj mai sus, la cabinetul de medicină internă, unde era afişat acelaşi program: 14.00-17.00.
La câteva sute de metri de dispensar, la Centrul Medical Batiştei, uşile mai multor cabinete erau ferecate. Cabinetul de ginecologie aflat la etajul trei era încuiat, însă avea programul afişat la vedere. Lângă program era şi un anunţ: "Pentru urgenţe, telefonaţi la 112".
Şefii de secţie, paravan pentru medicii care lucrează şi la privat
La Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă din Bucureşti, câţiva bolnavi