Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matematicianul Miron la aniversare

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 3 octombrie 2007 ·

Radu Miron • Matematicianul iesean Radu Miron, membru al Academiei Romane, implineste astazi 80 de ani

Radu Miron, cel care a adus cercetarea din domeniul matematicii iesene la nivelul celei occidentale, este sarbatorit astazi, la aniversarea a 80 de ani de viata. Matematicianul a devenit membru corespondent al Academiei Romane la 9 martie 1991 si, doi ani mai tarziu, a fost numit ca membru titular. Nascut la data de 3 octombrie 1927, in satul Codaesti din judetul Vaslui, Radu Miron a urmat cursurile Facultatii de Matematica-Fizica de la Universitatea Cuza. Desi a fost tentat sa urmeze o cariera inginereasca, a imbratisat studiul matematicilor, al geometriilor in special. Colegul sau de birou si de catedra de la Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Al. I. Cuza Iasi, prof. dr. univ. Mihai Anastasiei, l-a caracterizat in cateva cuvinte pe academicianul care a demonstrat mediilor stiintifice occidentale ca si pe aceste meleaguri se nasc oameni foarte valorosi.

"Ca om, este plin de optimism, cu un spirit viu, presarat adesea cu umor. A sta de vorba cu el este o placere deoarece stie sa-si cucereasca interlocutorul, dovada si numarul mare de prieteni pe care-i are, ceea ce vine nu doar ca o recunoastere a meritelor deosebite ca matematician, ci si ca om. Ca si cercetator, este un tip cum rar vezi ca se implica si pune suflet in ceea ce face", a marcat prof. dr. univ. Mihai Anastasiei, unul dintre cei mai vechi si buni colegi ai matematicianului. Academicianul a fost sarbatorit intr-un cadru festiv, cu cateva saptamani in urma, la conferinta internationala intitulata Conference au Differential Geometry Lagrange and Hamilton Spaces, de catre colegii din tara si din strainatate. In anul 1975, a descoperit geometriile Lagrangiene, iar in anul 1987 - geometriile Hamiltoniene. Ca urmare a descoperirilor sale, sustinute de un

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 6 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°