Companiile de pensii private şi asigurări au nevoie de trei ori mai mulţi actuari decât cei existenţi. În lipsă de specialişti în calculul riscurilor, companiile sunt nevoite să-şi vândă scump pielea. Paza bună şi provizioanele mari sunt deocamdată variante mai bune decât subevaluarea riscului. În încercarea de a se proteja cât mai bine de riscurile specifice asigurărilor sau activităţii de administrare a portofoliilor, multe dintre companiile de profil din România
Companiile de pensii private şi asigurări au nevoie de trei ori mai mulţi actuari decât cei existenţi. În lipsă de specialişti în calculul riscurilor, companiile sunt nevoite să-şi vândă scump pielea. Paza bună şi provizioanele mari sunt deocamdată variante mai bune decât subevaluarea riscului.
În încercarea de a se proteja cât mai bine de riscurile specifice asigurărilor sau activităţii de administrare a portofoliilor, multe dintre companiile de profil din România îşi asumă rezerve prea mari care măresc preţul produselor financiare. Pe de altă parte, în ultimul timp, câteva dintre cele mai mari companii de asigurări s-au confruntat cu serioase probleme financiare din cauza subevaluării riscului pe care se angajaseră să îl acopere prin poliţele vândute. Astfel, numărul mic, dar şi pregătirea insuficientă a specialiştilor, care ar trebui să prevadă astfel de probleme, pot trimite o companie în colaps financiar.
Dacă calculele în asigurări sau pensii private dau dovadă de erori grave, produsele financiare recomandate iniţial drept „bune de vânzare“ pot afecta mii de clienţi. Dacă administratorii de pensii private nu au avut dificultăţi în a atrage circa 250.000 de români drept forţă de vânzări pentru pensiile obligatorii, la capitolul experţi de risc, lucrurile stau cu totul altfel. „Se poate discuta despre o criză de actuari. Su
