Potrivit unor surse din piaţă, societatea a cumpărat documentaţia pentru a participa la construcţia celor două reactoare Lupta pentru energia de la Cernavodă se anunţă extrem de dură.
Potrivit unor surse din piaţă, societatea a cumpărat documentaţia pentru a participa la construcţia celor două reactoare
Lupta pentru energia de la Cernavodă se anunţă extrem de dură. Documentaţia necesară pentru întocmirea ofertelor angajante în vederea construcţiei reactoarelor nucleare 3 şi 4 ale centralei nuclearelectrice a fost cumpărată, până la 30 septembrie, de 31 de potenţiali investitori, din care 15 din România, a anunţat, ieri, Nuclearelectrica. Printre numele noi se numără RWE, Rompetrol sau Energy Holding, dar şi, potrivit unor surse, Fondul Proprietatea.
Preşedintele Fondului, Alexandru Păunescu, a negat informaţia. "Ne menţinem un interes deosebit pentru aceste două unităţi, pentru că suntem acţionari în Nuclearelectrica. Nu am depus ofertă şi nici nu am cumpărat documentaţia aferentă", ne-a declarat Păunescu.
Surse oficiale au declarat însă, pentru "Adevărul", că Fondul Proprietatea, care deţine în prezent 20% din capitalul social al Nuclearelectrica, se numără printre cei 31 de potenţiali investitori care au cumpărat documentaţia pentru întocmirea ofertei angajante. De altfel, potrivit datelor furnizate ieri de Nuclearelectrica, dintre cele 31 de companii, şapte sunt mari producători de energie electrică, şase mari consumatori, iar zece sunt distribuitori de electricitate.
Totodată, printre acestea se află două bănci şi un fond naţional de investiţii. Alro, producătorul de aluminiu din Slatina, cel mai mare consumator de energie din economie, a fost printre primii care anunţa, încă de la jumătatea anului trecut, interesul pentru participarea la construcţia noilor reactoare de la Cernavodă. Poducătorul, controlat de omul de afaceri rus