De la 1 octombrie, se depun cererile pentru primirea de numerar în schimbul proprietăţilor naţionalizate. Regula e primul venit, primul servit. Foştii proprietari de imobile naţionalizate pot depune începând din această săptămână solicitările pentru a primi despăgubiri în numerar, în loc de acţiuni la Fondul Proprietatea. Din ordonanţa prin care au fost introduse despăgubirile în numerar lipseau nişte prevederi esenţiale care ar fi trebuit să fie reglementate,
De la 1 octombrie, se depun cererile pentru primirea de numerar în schimbul proprietăţilor naţionalizate. Regula e primul venit, primul servit.
Foştii proprietari de imobile naţionalizate pot depune începând din această săptămână solicitările pentru a primi despăgubiri în numerar, în loc de acţiuni la Fondul Proprietatea.
Din ordonanţa prin care au fost introduse despăgubirile în numerar lipseau nişte prevederi esenţiale care ar fi trebuit să fie reglementate, ulterior, prin adoptarea unor norme metodologice.
Mai precis, nu se ştia ce se va întâmpla dacă cererile de despăgubire ce vor fi depuse în perioada următoare depăşesc în valoare sumele alocate de guvern.
Deşi au intrat pe ultima sută de metri, autorităţile nu au reuşit să adopte încă aceste norme.
„Suntem în faza de avizare a hotărârii de guvern“, spune Mihnea Iuoraş, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).
Potrivit acestuia, textul normelor a fost deja finalizat. Acesta instituie principiul „primul venit, primul servit“. Însă proiectul de ordonanţă nu prevede nici o obligaţie pentru Ministerul de Finanţe de a se asigura că vor exista în permanenţă fonduri pentru a da curs tuturor cererilor.
„Am avut discuţii cu cei