Intrebarea din titlu nu adauga nimic semnificativ in ecuatia destinului conationalilor nostri din Romania. In mod absolut, este indiferent ce nationalitate ai, conteaza valoarea individuala si capacitatea de a raspunde "prezent" sanselor pe care ti le ofera viata. Oamenii insa nu exista in afara unei limbi, a unei colectivitati dotate cu insemne ce ii diferentiaza, incat aceeasi intrebare formulata la est de Prut capata valentele unei optiuni dramatice. A fi roman, pe timpul Uniunii Sovietice, in Basarabia, constituia un delict politic: in pasaportul pe care il primeai o data cu implinirea majoratului erai scris "moldovean", nu aveai nici un drept de decizie asupra nationalitatii. "Romani", notati ca atare in actele starii civile, locuiau in regiunea Cernauti, nordul Bucovinei, de unde veneau la Chisinau sa-si faca studiile. Acesti tineri nimereau imediat in vizorul Securitatii, si chiar stabilindu-se, majoritatea dintre ei, dupa absolvire, in RSS Moldoveneasca, purtau stigmatul originii lor "suspecte" pana la sfarsitul zilelor.
Revendicarea euforica a valorilor nationale in Moldova anilor ’90, in mod paradoxal, a obnubilat adoptarea celorlalte reforme, la fel de vitale. In timp ce basarabenii traversau revirimentul lor romantic si inaltator, fostii nomenclaturisti acaparau avutul public si parghiile puterii. Nu s-au lasat mai prejos, trebuie spus, nici "purtatori de megafoane" din agora moldoveana, reciclandu-se in prosperi oameni de afaceri sau devenind sinecuristi ai statului roman, iliescizat – un fel de "patrioti romani" de serviciu. Dupa ce au cunoscut crunta dezamagire a unei tranzitii ce seamana mai degraba cu un genocid decat cu o transformare capitalista, azi, a fi roman, pentru majoritatea basarabenilor, in special pentru cei tineri, reprezinta o oportunitate economica; ideea nu mai pastreaza mare lucru din nobletea idealului pentru care militai
