Deşi în Sibiu mai trăiesc doar 2.500 de saşi, zestrea germană este mândria prezentului. Sursa: asdasd
A fost întâi Villa Hermanni. Primii colonişti germanofoni, flamanzi şi mozelani, au întemeiat pe malurile râului Cibin această aşezare, la începutul secolului al XII-lea. Se va numi mai târziu Hermannsdorf (atestat la 1223), iar, mai apoi, Hermannstadt (atestat la 1366). Populaţia românească îi va spune simplu Sibiu.
Val de emigrări după Revoluţie
În zilele noastre, populaţia de etnie germană se află, ca număr de reprezentanţi în Sibiu, numai pe locul al treilea, după cea română şi maghiară. Practic, conform ultimului recensământ, doar 2.500 de sibieni s-au declarat ca fiind de etnie germană, adică mai puţin de 2% din totalul populaţiei municipiului.
Cel mai masiv val de emigrare a avut loc imediat după Revoluţia din 1989, pe care Paul Philippi, preşedintele de onoare al FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România), îl descrie în cartea „Istorie & Perspective“ ca pe o cotitură: „Pentru unii, decişi să emigreze şi care deja străbătuseră purgatoriul «depunerii» (n.r. - «depunere » era termenul pentru înaintarea cererii de emigrare), ea a fost semnalul pentru plecarea rapidă în Germania. Au declanşat astfel o avalanşă care i-a luat cu ea şi pe mulţi indecişi în acel moment“. Saşii au lăsat în urmă locuinţe, prieteni, vecini, luând calea exilului. Unii dintre ei revin acum, pentru a-şi deschide afaceri sau a-şi căuta o locuinţă de vacanţă.
Zestre istorică
Cu toate acestea, deşi rareori mai auzi pe străzi vorbindu-se germană, Sibiul rămâne un oraş care păstrează şi se mândreşte cu zestrea sa istorică. Nici nu s-ar putea altfel, şi numai dacă ne gândim la arhitectura întregului centru vechi: Biserica Evanghelică, terminată la începutul secolului al XVII-lea, Turnul Sfatului, prăbuşit la 1586
