Am mai spus că era evident nevoie de o schimbare şi că PSD trebuia dat la o parte, pentru că ameţise din cauza aerului tare al puterii absolute şi avea accese fanariote. Ideea e insă alta. Ce a venit in schimbul PSD la putere pare să depăşească orice inchipuire. Erau puţini cei care credeau că se va repeta la indigo scenariul din perioada 1996-2000, cu primul-ministru căzut in dizgraţia preşedintelui pănă la declanşarea unei mineriade politice ca să fie alungat.
Trăim vremuri de mare paradox politic. Rămas la guvernare cu ajutorul PSD, Călin Popescu Tăriceanu şi-a jucat singur soarta la ruletă. A ignorat complet orice formă de colaborare politică intre PNL şi PSD, preferănd să-i impingă pe aceştia spre contacte cu Partidul Democrat. Ceea ce se intămplă de la instalarea cabinetului Tăriceanu 2 a depăşit orice imaginaţie politică, oricăt de bogată ar fi fost ea. Să le enumerăm.
Partidul Naţional Liberal este fericit că in PSD există un Ion Iliescu. Datorită poziţiei fostului preşedinte, liberalii şi-au frecat palmele de satisfacţie cănd au văzut criticile deschise şi poziţia antimoţiune a celui ce a fost strategul politic social-democrat post-revoluţionar. In plus, cu o poziţie fermă in privinţa caracterului murdar al lui Traian Băsescu, pentru care cuvăntul dat valorează căt o ceapă degerată, Ion Iliescu a fost şi rămăne partizanul unei cooperări politice pe termen lung cu liberalii. Am trăit să o vedem şi pe asta: Ion Iliescu, avocatul din PSD al liberalilor. Dar nebunia politică de la referendum incoace ne determină să nu ne mai mirăm de nimic.
Al doilea mare paradox este miza preşedintelui Traian Băsescu pe PSD. Venit la putere printr-un mesaj distrugător la adresa "partidului-stat, corupt şi mafiot", lui Băsescu i-au trebuit mai puţin de doi ani pentru a lucra pe sub masă cu PSD, impotriva liberalilor. Ca să
