Motiunea de cenzura care a facut atatea inutile valuri a ramas in urma. Dar, la drept vorbind, ce anume ar fi putut ea schimba cu adevarat? Poate crede careva dintre noi ca pariul era daca pleaca sau nu Tariceanu? Ma indoiesc, pentru ca nici macar in Romania indivizii nu reprezinta altceva decat niste forte si niste tendinte; mai ample si mai accentuate...
In fapt, astazi vorbim despre guverne de coalitie nationala, despre dictaturi personale, despre morisca guvernamentala care pe unii ii azvarle, iar pe altii ii culege. Dar exact asta era discutia si in anul de gratie 1938, catre care trag cu ochiul cei care se tem de forta macinatoare de partide a presedintelui. Este adevarat ca, inainte de a-si instala dictatura personala, Carol al II-lea a "sifonat" formatiunile politice serioase, incredintand apoi sarcina de a forma un cabinet nou poetului Octavian Goga. In asociere cu A. C. Cuza, acesta a intrat mai apoi in istorie ca un personaj politic sinistru, cocotat in fruntea unui guvern-marioneta, numai bun pentru a infaptui trebusoare murdare (epurarea evreilor si "romanizarea" institutiilor), dar mai ales pentru a pregati abolirea democratiei interbelice si autoritarismul buf al suveranului; semn ca nu e destul sa scapi de legionari pentru a fi o democratie. Nimic comparabil insa intre atunci si acum, daca privim la avanscena istorica si la personajele care o anima. Miscarea basesciana de azi, de evidentiere a gaunoseniei politicianiste, conduce la o erodare a partidelor; dar climatul nu este unul similar, nici la noi, nici in Europa. Partidele care au astazi de furca sunt cele care nu au trecut prin clarificari si decantari inainte vreme. PNTCD-ul nu se confrunta, de asta-data, cu nimic comparabil, pentru ca fractura s-a produs deja. Doar mamutii tip FSN au azi dilemele pe care le-au amanat artificial in toti acesti ani. Un PNL facut din mai multe grupuri si gr
