În cinci decenii de la primul zbor spaţial, cucerirea cosmosului a înregistrat doar progrese modeste.
4octombrie 1957. În plin Război Rece, „bip-bip“- ul lansat de Sputnikul rusesc, primul satelit lansat pe orbită circumterestră, a fost perceput ca un afront direct în Statele Unite, declanşând astfel aşa-numita Cursă Spaţială, care, 12 ani mai târziu, avea să se soldeze cu asolizarea primului om pe Lună.
„Sovieticii au trimis un satelit în spaţiu, patru treceri ale sferei fiind detectate deasupra SUA“, anunţa cotidianul „New York Times“ în ediţia sa din 5 octombrie 1957, o mărturie a şocului resimţit de americani în faţa acestui eveniment neaşteptat.
La nivel oficial, preşedintele Dwight Eisenhower a încercat din răsputeri să minimizeze performanţ a realizată de sovietici, numind Sputnikul „o mingiuţă pe cer“, dar, o săptămână mai târziu, într-o şedinţă secretă în Biroul Oval, el a impulsionat comunitatea ştiinţifică americană în ceea ce avea să devină Cursa Spaţială.
Programele şcolare au fost revizuite în beneficiul studiului ştiinţific, a fost creat un post de consilier prezidenţial pentru ştiinţă, o bună parte din buget a fost alocată „cursei“, iar în fruntea efortului a fost plasată NASA, Agenţia Aerospaţială Naţională a SUA, fondată în iulie 1958. Washingtonul a încercat să nu lase nimic la voia întâmplării.
În urmărirea sovieticilor
Dar în pofida progreselor înregistrate, precum lansarea primului satelit american, din 31 ianuarie 1958, sovieticii erau campioni detaşaţi în premiere: plasarea pe orbită a unui animal (căţeluşa Laika, în noiembrie 1957), prima aselenizare a unui obiect terestru (septembrie 1959), primul om în spaţiu - Iuri Gagarin (aprilie 1961).
O lună mai târziu, mult mai tânărul succesor al lui Eisenhower, John Fitzgerald Kennedy, dădea un nou impuls efo
