Intre doua verificari prin caminele studentesti si intilniri cu oficiali europeni, intre doua vizite de lucru prin tara si declaratii privind motiunea de cenzura, premierul Calin Popescu Tariceanu s-a aratat preocupat, zilele trecute, si de soarta copiilor. Cu surle si trimbite, el a anuntat ca de anul viitor alocatia de stat pentru copii se va majora cu 28%, adica de la 25 de lei, cit este in prezent, la 32 de lei. Foarte bine pina aici, insa, imediat dupa acest anunt, premierul a cerut public ministrului Muncii, Paul Pacuraru, sa analizeze posibilitatea modificarii legislatiei, astfel incit, tot de anul viitor, alocatia sa se acorde diferentiat, in functie de veniturile familiei. Mai precis, pentru copiii care provin din familii cu venituri mici, alocatiile sa creasca cu mai mult de 28 %, iar pentru copiii care provin din familii cu venituri ridicate, alocatia sa se anuleze. Anuntul m-a uluit peste masura. Poate, daca venea din partea lui Mircea Geoana, un social democrat, sa zicem, era de inteles. Dar nonsalanta cu care vorbea Tariceanu, un liberal convins, m-a dat gata. Pentru ca, din cite stiu eu, a lua de la bogati si a da la saraci, nu are nici in clin nici in mineca cu doctrina partidului pe care il conduce. Altfel nu ar fi luptat atit PNL pentru introducerea cotei unice de impozitare, si nu ar sustine cu atita tarie ca cel care este capabil sa obtina venituri trebuie stimulat sa se dezvolte, nu trebuie strangulat cu impozite. De aceea mi se pare o aberatie decizia anularii alocatiei pentru copiii ai caror parinti muncesc. Si nu spun asta din rautate. Caci, la urma urmei, doi parinti care lucreaza, pe un salariu mai mare sau mai mic, nici nu huzuresc, dar nici nu scot saracia din casa cu 32 lei. Dar e vorba de principii. Alocatia este un drept al copilului si ar trebui sa fie independenta de veniturile familiei.
Mai mult, ascultind diferite comenta
