George W. Bush a declarat ca cea mai grea decizie a fost sa trimita americani pe front si ca pe locul doi s-a aflat cea de a-si expune fiicele - gemenele Barbara si Jenna - atentiei opiniei publice, relateaza AFP.
"Imi iubesc fetele si unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am facut a fost sa le scot in luminile rampei", a declarat Bush la o reuniune in Lancaster.
"Mi-a fost foarte greu sa decid sa candidez la presedintie pentru ca, dintre toti candidatii, eu am inteles cel mai bine ce inseamna sa fii copilul unui presedinte", a subliniat Bush, al carui tata a fost sef de stat din 1989 pana in 1993.
Sotii Bush au incercat sa tina departe fiicele de curiozitatea publicului, cu mai mult sau mai putin succes. Ele au ajuns in atentia americanilor in 2001 cand au fost vizate de proceduri pentru detinere de alcool fiind minore. Apoi au participat la campania pentru realegera lui Bush in 2004 si s-au implicat in programe umanitare.
Din august, Jenna, in varsta de 25 de ani, se afla in aterntia presei dupa ce a anuntat ca s-a logodit si dupa ce a publicat o carte inspirata din experienta avuta in America Latina, unde s-a dus in numele UNICEF.
Bush, membru al unei familii ancorate in politica, nu le-a impus nicio alegere fiicelor. "As dori sa faca ce vor ele. Faptul ca le-am vazut crescand a fost o binecuvantare si sunt mandru de ele", a subliniat presedintele.
George W. Bush a declarat ca cea mai grea decizie a fost sa trimita americani pe front si ca pe locul doi s-a aflat cea de a-si expune fiicele - gemenele Barbara si Jenna - atentiei opiniei publice, relateaza AFP.
"Imi iubesc fetele si unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am facut a fost sa le scot in luminile rampei", a declarat Bush la o reuniune in Lancaster.
"Mi-a fost foarte greu sa decid sa candid