După invenţia lui, comunicarea din intreaga lume avea să se schimbe complet. Dar pănă in acel moment, părintele telefonului era căt pe ce "să dea nişte telefoane", ca să obţină patentul.
Â
După invenţia lui, comunicarea din intreaga lume avea să se schimbe complet. Dar pănă in acel moment, părintele telefonului era căt pe ce "să dea nişte telefoane", ca să obţină patentul.
Â
Un exerciţiu de imaginaţie: La Edinburgh, intr-o primăvară mohorătă din anul 1853, micul Alexander Bell, in vărstă de 6 ani, stă şi se uită trist pe fereastră cum plouă. Asta inseamnă că nu se poate intălni cu prietenii săi la joacă. Şi ce bine ar fi să poată totuşi vorbi cu ei⦠Dar cum? Salt inainte in timp şi in altă ţară, peste Atlantic. Alexander Graham Bell este deja un inventator şi un om de ştiinţă apreciat. Insă visul lui de copil s-a transformat intr-o cercetare serioasă. In 1874, după indelungate studii asupra proprietăţilor sunetului, ale felului in care poate fi inregistrat folosind curentul electric, "Aleck", după cum il alinta familia sa, era la doar un pas de a pune la punct un sistem de transmitere a sunetului.
TRASEU. Vreme de mai bine de 20 de ani, scoţianul studiase felurile in care se poate imbunătăţi telegraful, trecănd prin toate cercetările premergătoare ale inventatorilor şi savanţilor europeni. De la "automatonul" dezvoltat de Sir Charles Wheatstone pănă la telegraful armonic, o invenţie premergătoate telefonului, Bell a mers pas cu pas in căutarea modalităţii de a capta sunetul şi de a-l transmite.
Â
CONFRUNTAREA. Lucrănd practic separat şi in acelaşi timp, atăt Alexander Bell, căt şi Elisha Gray, un inginer american, au ajuns in acelaşi timp la realizarea unei maşinării care să poată transmite vocea umană la distanţă, in domeniul telegrafiei acustice. La data de 14 februarie 1876, dimineaţa, avocatul lui Be