Învăţământul medical românesc sărbătoreşte, în această săptămână, 150 de ani de existenţă. UMF „Carol Davila”, continuatoarea Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie, a pregătit, pentru acest eveniment, o serie de manifestări, printre care „Ziua Studenţilor Medicinişti”, expoziţii de aparatură şi tehnică medicală, cursuri susţinute de profesorii dr. John G. Ionescu, Germania şi John Morris, Universitatea Oxford şi concertul de astăzi, de la Ateneul Român, (18:00) al Orchestrei Medicilor „Emil Nichifor” şi a Filarmonicii „George Enescu”.
„Istoria celor 150 de ani de existenţă neîncetată a Universităţii de Medicină din Bucureşti confirmă respectarea angajamentului asumat de înaintaşi, în frunte cu profesorul Carol Davila. Avem datoria morală, ba chiar obligaţia, de a duce mai departe această moştenire”, a declarat Florian Popa, rectorul UMF, în discursul său de deschidere. (M.C.)