Dacă în 2006, blogurile au început să devină cunoscute publicului mai larg. 2007 a fost anul în care, printre altele, câteva zeci de jurnalişti şi-au lansat astfel de platforme de comunicare. Dacă în 2006, blogurile au început să devină cunoscute publicului mai larg. 2007 a fost anul în care, printre altele, câteva zeci de jurnalişti şi-au lansat astfel de platforme de comunicare. Deşi e vorba de oameni care ştiu meserie, majoritatea nu au avut un succes răsunător. Motivele pentru care a fost aşa sunt într-o oarecare măsură şi defecte ale presei româneşti.
Deşi la televizor se văd doar analiştii dispuşi să vorbească despre orice, majoritatea jurnaliştilor din presa românească au o specializare. Chiar şi publicul intuieşte că redacţiile mari funcţionează conform princpiului "pe căprării", adică împărţite în departamente de politic, economic, monden şi-aşa mai departe. În interiorul fiecărui departament, fiecare jurnalist se ocupă de anumite partide, ministere, vedete. Această repartiţie a responsabilităţilor se vede însă destul de rar pe bloguri.
Deşi restrânge publicul potenţial, miza pe o anumită arie tematică este bună, pe internet. Un site mic, categorie în care intră şi blogurile, are şanse de a trăi dacă adună în jurul lui un public cu interese bine delimitate, iar această delimitare se poate face şi prin domeniul abordat. Mulţi dintre jurnaliştii care au intrat în blogosferă au preferat însă să vorbească despre cam tot ceea ce nu puteau da în ziarul propriu. Cei care au ştiut să se păstreze într-o arie tematică au avut în schimb de câştigat.
Cătălin Tolontan, de la "Gazeta Sporturilor", este şi unul dintre cei mai de succes bloggeri din România, vorbind despre fotbal, iar Cristian Şuţu, de la "Cotidianul", a obţinut şi el o identitate scriind doar despre PSD, partidul de care se ocupă, în ciuda obsesiei pe care a dezvoltat-o pentru "
