Aproape toata proza lui Ioan Grosan se afla condensata in povestioara O dimineata minunata pentru proza scurta, care deschide volumul de debut Caravana cinematografica (1985).
De altfel, subiectul scrierii, in care un director de Gostat se angajeaza sa-i ofere unui tanar prozator o proba de virtuozitate cinegetica si, nu mai putin, un subiect de inspiratie, marcheaza un dublu refuz: al romanului (pentru care - cad de acord personajele - nu ajung niste bieti fazani, ci e nevoie baremi de cativa mistreti) si al temelor grave ("bineinteles ca eu nu vad in pitigoi un simplu pitigoi, eu vad Pasarea, intelegeti? " - afirma cu candoare si infatuare tanarul scriitor).
Drept care, inca din anul debutului, Nicolae Manolescu l-a botezat pe Grosan "un umorist adevarat"; si asa i-a ramas numele, cu care figureaza pana si in Postmodernismul romanesc al lui Mircea Cartarescu, chiar daca scriitorul s-a straduit de la debut incoace sa-si contrazica exegetii macar prin Trenul de noapte (1989). Cat priveste vocatia romanesca a lui Grosan, nici aici lucrurile nu stau altfel: tot natul il stie pe autorul Planetei mediocrilor ca prozator de spatii mici, iar Un om din Est, romanul la care acesta lucreaza de vreo enspe ani, a devenit, in lumea literara, un subiect de bancuri cel putin la fel de reusit ca si al treilea volum de versuri al lui Ion Muresan.
Si totusi, Grosan este - macar formal vorbind - autorul mai multor romane, cel mai bun dintre acestea (O suta de ani de zile la Portile Orientului, 1992) fiind reeditat de curand la Polirom*. Cartea este o productie suta la suta postmoderna, numai buna de exemplificat trasaturile curentului (a si fost, de altfel, inclusa in manuale). Pretutindeni, autorul parodiaza cliseele romanului istoric romanesc, si pe fata si pe dos. Pe "fata", cititorul se poate intalni aici cu toate locurile comune (sau cu toposurile, vorb
