Realizate, evident, în piatră de Măgura, lucrările sculptorului Gheorghe Coman dovedesc incontestabil că artistul a trăit exclusiv, pe parcursul a peste trei decenii, în spiritul şi în spaţiul taberei de la Măgura Buzăului. Deşi de dimensiuni obişnuite, de interior, formele sale sînt, în totalitate, lucrări de dimensiuni monumentale, lucrări de spaţiu deschis, comprimate şi reduse la scară. Pînă şi din punct de vedere stilistic şi expresiv ele se înscriu în acele tipuri de construcţie care presupun o bună comunicare cu imensa anvelopă de aer. Realizate pe trasee curbe sau în perspectiva unor geometrii severe, anguloase şi rectangulare, mizînd pe masa compactă sau, dimpotrivă, pe jocul dintre plin şi gol, formele lui Gheorghe Coman pot fi oricînd mărite pînă la cotele optime şi lăsate să se descurce singure în aer liber. Chiar şi aparenta lor sărăcie şi monotonia evidentă a repertoriului vin din aceeaşi direcţie a sculpturii de tabără, din acelaşi spaţiu al expresiei în care intervenţia rapidă asupra materialului, decupajul sumar al ansamblului, în detrimentul detaliului mai mult sau mai puţin ornamental, sînt elemente constitutive şi modalităţi ireductibile de gîndire şi de acţiune plastică. Întreaga operă a lui Gheorghe Coman este, în spiritul şi în structura sa, aceea a unui sculptor de exterior, a unui administrator de spaţii mari, a unui artist al formelor grele şi, mai ales, a unui vizionar al universurilor geologice. Dar creaţia sa absolută este Tabăra însăşi, iar fiecare lucrare de la Măgura, indiferent de cine ar fi ea făcută, poartă puţin, atît de cît are nevoie memoria spre a nu se risipi, şi semnătura lui Gheorghe Coman.

Darie Mircea Dup aparţine ca vîrstă generaţiei pe care ne-am obişnuit s-o numim optzecistă. El s-a impus, însă, mai degrabă prin elementele care-l separă decît prin acelea care-l integrează în problematica şi în obesesiile acesteia.