Scriind, saptamana trecuta, despre spectacolul Nationalului din Sibiu cu Faust de Goethe in regia lui Silviu Purcarete, observam ca el prezinta o serie de "denivelari" provocate, pe de o parte, de distribuirea in rolul titular a lui Ilie Gheorghe, actor de exceptionala calitate, dar recomandat de datele sale temperamentale mai degraba pentru rolul Mefisto, si, pe de alta parte, de relieful capatat de personajul diavolului, interpretat (in travesti? ...) de actrita Ofelia Popii. Un spectacol, incheiam atunci, monumental, superb si rece.

Este momentul sa explic aceste epitete. Silviu Purcarete si-a "ambientat" montarea nu pe scena Teatrului "Radu Stanca" (desi temeinic renovata, aceasta nu e, totusi, destul de cuprinzatoare pentru o atat de ampla viziune), ci in interiorul unei uzine dezafectate. Foarte uzitata in Europa, extrem de rar practicata la noi, aceasta solutie nu numai ca permite considerabile desfasurari de forta (sau de forte), dar si adauga spectacolului astfel "dislocat" dimensiuni - ideologice, estetice - noi. In cazul de fata, sugestia de spatiu luat candva in stapanire productiva de om si tot de el batjocorit apoi, caci lasat in paragina si, ocazional, vandalizat functioneaza ca un suport "topografic" ideal pentru povestea savantului care, o data iesit din stramtul sau cabinet de lucru, nu se mai poate satura, sub indrumarea din umbra a lui Mefisto, sa cutreiere lumea omeneasca si, mai apoi, Timpul universal. (Si, cu siguranta, coasta pantagruelica a lui Purcarete a jubilat la ideea mobilarii teatrale a unui asemenea hau neprietenos...) Pentru asta, si-a gasit un aliat desavarsit in persoana scenografului Helmut Sturmer, autorul decorului, care "umple" cu obiecte si imagini nu numai spatiul propriu-zis de joc, ci si uriasele suprafete ale zidurilor halei, pana sus, sub plafon. Siluetele trasate in linii negre par a fi, cumva, coresponden