Tehnicianul italian, Cristiano Begodi, a fost convins de jucătorii şi oficialii din Giuleşti să rămână la Rapid, deşi acesta anunţase că vrea să plece, imediat după eliminarea din Cupa UEFA. “Nu este nici o schimbare. Domnul Bergodi rămâne. A contat mult şi discuţia de astăzi cu jucătorii. Noi l-am înţeles, trece şi el printr-o perioadă destul de grea. A simţit că ceva ar fi împotriva noastră, dar l-am convins că trebuie să mergem înainte. Chiar dacă am ratat un obiectiv ieri, putem să obţinem o participare în Liga Campionilor, care ar fi al doilea obiectiv. Acum urmează meciul cu Farul, unul important pentru noi, pe care sperăm să-l câştigăm”, a spus, ieri, directorul general al Rapidului, Constantin Zotta. Bergodi îşi anunţase iniţial şi jucătorii de intenţia sa de a demisiona, însă a fost făcut să se răzgândească, ieri, după o discuţie avută cu Zotta, cu secundul Renzo Rossi şi cu secretarul general Nicolae Manea. „Aş vrea să nu se mai interpreteze şi să se spună că Bergodi va părăsi echipa. Toată lumea este afectată de ratarea calificării, dar ăsta nu este un motiv ca domnul Bergodi să plece de la Rapid.
Jucătorii sunt foarte ataşaţi de dânsul şi dânsul de ei. Deci Bergodi va continua la Rapid. Singurele probleme au fost cele personale, dar el este antrenorul Rapidului în continuare. Nu există nici un fel de tensiune, nu a fost nici un fel de problemă. Pur şi simplu el a avut o problemă personală pe care a reuşit să o rezolve”, a spus şi Manea, după întâlnirea cu antrenorul. (D.R.)
Tehnicianul italian, Cristiano Begodi, a fost convins de jucătorii şi oficialii din Giuleşti să rămână la Rapid, deşi acesta anunţase că vrea să plece, imediat după eliminarea din Cupa UEFA. “Nu este nici o schimbare. Domnul Bergodi rămâne. A contat mult şi discuţia de astăzi cu jucătorii. Noi l-am înţeles, trece şi el printr-o perioadă destul de grea. A simţit că ceva a