Seful Directiei Asistenta Juridica din cadrul Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA (CNCF CFR), Marius Raducan, este cercetat penal de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) sub acuzatia de luare de mita, se arata intr-un comunicat al DNA, remis vineri.
Potrivit procurorilor, in cursul lunii august, Marius Raducan a pretins si primit de la reprezentanta unei societati comerciale suma de 10.000 lei. In schimbul banilor el trebuia sa se asigure ca firma respectiva va recupera o creanta de 900.000 lei de la CNCF CFR pentru servicii prestate, demers care facea parte din atributiile sale de serviciu.
Din probele procurorilor mai rezulta ca, in octombrie, reprezentanta aceleiasi societati comerciale a promis ca ii va da inculpatului suma de 10.000 lei pentru ca acesta sa sprijine recuperarea de la Regionala CF Timisoara a unei creante de peste 400.000 lei.
In data de 3 octombrie, Marius Raducan, care este avocat in Baroul Bucuresti, a fost prins in flagrant, in timp ce primea suma de 5.000 euro de la reprezentanta firmei, fiind retinut de procurori pentru 24 de ore.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus, joi, arestarea preventiva a directorului din CFR pe o perioada de 29 de zile pentru savarsirea a doua infractiuni de luare de mita. Initial, Curtea de Apel Bucuresti a dispus doar interdictia de a parasi tara pentru o perioada de 30 de zile, masura impotriva careia procurorii au facut recurs, care a fost admis de Instanta Suprema.
Seful Directiei Asistenta Juridica din cadrul Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA (CNCF CFR), Marius Raducan, este cercetat penal de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) sub acuzatia de luare de mita, se arata intr-un comunicat al DNA, remis vineri.
Potrivit procurorilor, in cursul lunii august, Marius Raducan a pretins si primit d