Un copil de cinci luni din judetul Arad a ars de viu si cei patru frati ai sai au suferit rani usoare, joi seara, in urma unui incendiu provocat de doi dintre copii, care s-au jucat cu un pachet de chibrituri.
"Politistul, care este adjunctul sefului de post din comuna Secusigiu, a observat focul si a vazut ca pe una dintre ferestrele casei a sarit un barbat. Ulterior s-a stabilit ca acesta este tatal celor cinci copii aflati in casa.
Omul legii a intrat in casa unde a gasit doi copii legati de pat cu o sfoara. El a reusit sa-i dezlege, dupa care i-a scos afara pe patru dintre copii.
Din cauza fumului si a flacarilor nu a observat ca in pat se mai afla un copil, iar cand a aflat de acest nu a mai putut intra in casa o parte a acoperisului s-a prabusit", a declarat, vineri, inspector Camelia Tuduce, purtator de cuvant in cadrul IJP Arad.
Patru dintre copii au fost salvati in ultimul moment de tata si de vecini, care au sarit in ajutor, insa a fost prea tarziu pentru mezina familiei, care a ars de vie.
Incendiul ar fi fost provocat de doi dintre cei doi copii, care se jucau cu bete de chibrit, insa potrivit vecinilor, incendiul a izbucnit dupa ce mama copiilor a uitat o oala pe foc.
Vecinii au mai spus ca parintii obisnuiau sa-si lege copiii de paturi si sa-i lase singuri in casa, iar proprietara casei a declarat ca nu o data i-a auzit pe copii plangand. De asemenea, parintii le administrau micutilor si Romergan, pentru a dormi.
"Este o familie cu probleme sociale, nu au locuinta si numai tatal copiilor are un venit, din munca pe care o presteaza la proprietarul casei. Primaria le poate oferi un ajutor de inmormantare, insa problema principala este faptul ca acesti nu mai au locuinta", a declarat primarul din Felnac
Asistentii sociali au declarat ca desi monitorizau familia,