Potrivit unei decizii de joi a Guvernului, televizoarele vandute in Romania, incepand cu ianuarie 2008, vor fi dotate, in mod obligatoriu, cu tehnica necesara pentru transmiterea televiziunii in sistem digital. Adaptandu-se standardelor comunitare, romanii nu vor mai putea comercializa televizoarele cu lampi nici macar in magazinele cu antichitati.
Astfel, Hotararea de Guvern adoptata joi stabileste ca toate echipamentele de televiziune digitala puse in vanzare trebuie sa permita decodarea semnalelor transmise conform algoritmului comun european de codare, care este administrat de o organizatie europeana de standardizare recunoscuta. De asemenea, aceste echipamente trebuie sa reproduca semnalele care au fost transmise in clar. Daca un astfel de echipament este inchiriat consumatorului, acesta trebuie sa respecte contractul de locatiune cu firma provider de televiziune digitala.
De asemenea, actul prevede ca orice televizor analogic cu o diagonala mai mare de 42cm, pus in vanzare, trebuie sa fie dotat cu cel putin un conector exterior de interfata la standarde europene. Aceste conectoare trebuie sa permita conectarea simpla a decodoarelor suplimentare si a receptoarelor digitale. Si televizoarele digitale cu diagonala mai mare de 30cm trebuie sa fie dotate cu un conector exterior capabil sa transfere toate elementele unui semnal digital de televiziune, inclusiv informatiile privind serviciile interactive si de acces restrictionat.
Toate aceste prevederi sunt obligatorii. Hotararea stabileste ca se vor aplica amenzi de la 10.000 la 50.000 lei pentru punerea in vanzare a unor echipamente care nu permit decodarea semnalelor, si de 5.000 pana la 50.000 lei pentru vanzarea de televizoare fara conectoare pentru televiziune digitala.
Potrivit unei decizii de joi a Guvernului, televizoarele vandute in Romania, incepand cu