Cand a fost intrebat care sunt culorile cele mai frumoase, ne spune Ridalfi despre Tintoretto in "Delle maraviglie dell'arte", pictorul a raspuns ca negrul si albul, deoarece unul confera forta personajelor adancindu-le umbrele, iar celalalt le scoate in relief. Iata cazul recent al unui gravor bucurestean, elev al profesorului Nicolae Alexi, el insusi sedus de culori, gravor care s-a aruncat in uleiul culorilor.
Student negrabit sa devina licentiat, in acei ani tonici '90, de primenire a intregii societati romanesti, Matei Serban Sandu, fiul scriitorului Mircea Ciobanu, va deveni un profesor iubit de gravura la Liceul Tonitza. Va fi grabit, de asta data, sa-si trimita elevii in studentie, inoculati cu imaginile iscate de paienjenisul liniei gravate. Unul dintre elevii de atunci, Ciprian Udrescu, este acum un valoros absolvent al Universitatii de Arte Bucuresti.
Rezident american in calitate de gravor, si nu oriunde, ci in New Mexico, in splendida Santa Fe, Matei Serban se arata neinteresat sa se adapteze la cel mai "trendy way of life". In 1995 se intoarce in Bucuresti, pentru a plonja imaginar (si pictural, de aceasta data) in decadentismul european al sfarsitului de secol 19. Brunet incandescent hispanic, tot mai efilat si boem, Matei este, declarat, un dandy intarziat in generatia hip-hop-ului din pictura romaneasca actuala. Traieste destul de aproape de patimile lui Egon Schiele si se simte sedus de rafinamentul opulent al celuilalt mare vienez din voiosul Apocalips danubian, Gustav Klimt. Asa incat exigentul gravor manierizant, Matei Serban, se incumeta sa faca in ultimii ani decoratiuni interioare sub semnul stilistic al lui "Horus" si al "Mandragorei". Ca stranepot - in idiom pictural - al lui Oscar Wilde si Edgar Poe, Matei Serban lucreaza in ultimii cinci ani dupa propria-i placere fabulatorie, cu ipostaze ale feminitatii fascinante si
