Sa incercam, de dragul argumentului, sa ignoram zgomotul si furia starnite de politicieni pe tema dosarelor instrumentate de DNA si inaintate comisiei speciale de la Cotroceni. Coroborate cu informatiile obtinute de presa, aceste dosare nu demonstreaza altceva decat consecintele lipsei de vointa politica din partea politicienilor romani in privinta separarii functiei publice de interesele de afaceri ale demnitarilor. Este adevarat ca relatia dintre politica si afaceri este una delicata in toate sistemele politice, inclusiv in democratiile occidentale cu traditie, dar, tocmai de aceea, acolo chestiunea conflictului de interese a fost reglementata de-a lungul anilor. In consecinta, cazurile de conflict de interese si coruptie sunt exceptia, si nu regula, iar atunci cand ele sunt descoperite duc invariabil la demisia sau demiterea celui aflat in culpa. Arareori astfel de personaje se bucura de sprijinul neconditionat al sefului guvernului, ca la noi, in ultimii 18 ani. Imaginati-va, de pilda, cum ar fi privit in Marea Britanie cazul ministrului Paul Pacuraru, cel care a obtinut de la colegul sau de partid din Gorj, Ilie Morega, importante contracte de formare profesionala pentru firma fiului sau Mihnea. Vom spune doar ca un ministru apropiat de fostul premier Tony Blair, Peter Mandelson, a fost nevoit sa demisioneze rapid cand s-a aflat ca a telefonat la Home Office pentru a se interesa de soarta unei cereri de cetatenie depusa de un om de afaceri indian. Dupa regulile britanice, atat Paul Pacuraru, cat si Ilie Morega ar fi parasit imediat functiile pe care le ocupa. Stim bine ca la noi asa ceva este de neconceput! Mai mult, primul ministru acuza DNA ca ar fabrica dosare ministrilor liberali. Cercetand cu obstinatie cazul Pacuraru, presa a aflat ca firma sa si-a dublat profitul din momentul in care patronul a devenit ministru. Mergand si mai departe, il gasim pe domnul