Influenţa engleză manifestată în multe registre şi varietăţi stilistice ale limbii, precum şi dezvoltarea studiilor feminine ca domeniu distinct de cercetare au făcut ca, din ce în ce mai mult, termenul gen să fie folosit în română şi cu un sens special, preluat de la cuvîntul engl. gender. Ca de obicei, dicţionarele noastre nu s-au grăbit să înregistreze noul calc semantic. În DEX, genul este doar gramatical, definit în contrast şi în relaţie cu sexul biologic ("categorie gramaticală bazată pe distincţia dintre fiinţe şi obiecte, precum şi dintre fiinţele de sex masculin şi cele de sex feminin"). În engleză, cuvîntul gender este un vechi împrumut din franceză (genre, gendre - de origine latină: din genus, generis) şi are, în afara sensului gramatical, şi semnificaţia de "sex", înţeles în primul rînd din perspectivă socială, culturală, comportamentală: "the behavioral, cultural, or psychological traits typically associated with one sex", Merriam Webster Online; "the state of being male or female (chiefly in cultural and social contexts)", Concise Oxford Dictionary (1995). În română, gen e un împrumut cult din latină, ale cărui sensuri au fost însă modelate după limbile moderne, în primul rînd după franceză (aşa cum o dovedesc îmbinările gen muzical, genuri şi specii, pictură de gen etc.). Termenul gen nu a avut de la început o accepţie gramaticală: în cele mai vechi gramatici româneşti, este folosit pentru acest sens termenul neam: la D. Eustatievici Braşoveanul (1757), la I. Heliade Rădulescu (1828) - "Aceste despărţiri le numim neamuri, şi aşa substantivul mai are încă şi trei neamuri: bărbătesc, femeesc şi neutru" (p. 11) -, la C. Diaconovici Loga (1822), care explică neologismul prin sinonim: "Genul sau neamul numelui".

În momentul de faţă, gen circulă în română cu noul sens, ca termen de specialitate în studiile feministe, dar pătrunde uşor şi în conversa