» Primaria din Arad este cercetata de procurorii DNA, in cateva cazuri ce privesc aplicarea Legii Fondului Funciar
Viceprimarul munici-piului Arad, Tiberiu Dekany, a declarat ieri ca pe adresa Primariei au sosit citatii de la procurorii DNA, cu privire la aplicarea Legii Fondului Funciar, iar un alt dosar privind o tranzactie cu un teren, este deja in cercetare.
Potrivit lui Dekany, procurorii au trimis cel putin trei citatii privind aplicarea Legii Fondului Funciar, una din ele fiind referitoare la proiectul "CasaRom".
Prefectul judetului Arad, Gavril Popescu, a atacat deja in instanta hotararea Consiliului Local Municipal care modifica contractul semnat intre Primarie si compania multinationala "CasaRom". "In prima hotarare erau prevazute o serie de drepturi si obligatii care au disparut in hotararea de acum. Ramane doar un teren de 32 de hectare, vandut cu 16 mii de dolari, la care, pe deasupra, se mai adauga si milioanele investite in infrastructura", a declarat prefectul. Potrivit lui Gavril Popescu, hotararea este nelegala, pentru ca printr-un articol al acestui act se procedeaza la modificarea unui act administrativ care a produs efecte in sfera dreptului civil. Respectivul articol, din contractul initial incheiat intre cele doua parti in 2001, face referire la faptul ca terenul poate fi vandut ulterior la pretul cu care a fost cumparat. Ori, prin hotararea de la sfarsitul anului trecut, municipalitatea a modificat actul, astfel incat terenul sa fie vandut la pretul pietei, ceea ce Prefectura considera nelegal.
Tot joi, viceprimarul municipiului Arad, Tiberiu Dekany, a mai spus ca a fost scos de sub urmarirea penala intr-un dosar instrumentat de DNA, privind vanzarea unui teren de Primarie catre SC Elecon Plus, dosar in care mai este cercetat si primarul Gheorghe Falca. z
» Primaria din Arad este cercetata de procurorii