Fostul presedinte american Bill Clinton a declarat, pentru The Guardian, ca, daca sotia sa va fi aleasa la Casa Alba, il va folosi pentru a reface imaginea Statelor Unite pe plan international, relateaza AFP.
Aflat la Londra, Clinton a declarat ca, daca Hillary va fi aleasa, ii va cere sa plece imediat cu misiunea de a reface reputatia Americii si a spune lumii ca America este din nou "gata pentru schimburi economice si cooperare", dupa opt ani de politici care, in opinia sa, "au infuriat lumea".
Clinton, presedinte in perioada 1992-2000, a adaugat ca, pentru prima data in viata sa politica, "marea masa a alegatorilor se gandeste cine ar putea reface mai bine reputatia Americii in lume". El a mai spus ca unilateralismul american in razboiul din Irak a "infuriat lumea, chiar in momentul in care America beneficia de o sustinere fara precedent, din cauza atentatelor de la 11 septembrie 2001".
"Americanul de mijloc stie din instinct ca practic nu exista problema in lume pe care sa o putem rezolva singuri",a declarat Clinton, aflat la Londra pentru a strange fonduri de campanie pentru Hillary. "Probabil acest lucu va ajuta candidatura lui Hillary, pentru ca oamenii sunt de parere ca, daca ea este aleasa, va actiona rapid pentru a ne reface reputatia in lume si le va spune oamenilor ca exista chestiuni in care putem actiona singuri, dar regula generala va fi cooperarea".
Favorita la obtinerea investiturii democrate pentru alegerile din 2008, Hillary il devanseaza cu opt puncte pe principalul sau rival republican, Rudolph Giuliani.
Fostul presedinte american Bill Clinton a declarat, pentru The Guardian, ca, daca sotia sa va fi aleasa la Casa Alba, il va folosi pentru a reface imaginea Statelor Unite pe plan international, relateaza AFP.
Aflat la Londra, Clinton a declarat ca, daca Hillary va fi al