Unul dintre avantajele blogurilor: intr-un asemenea spatiu se va scrie mai putin despre zona monden-comerciala, se vor lauda in mai mica masura titlurile de prima linie ale editurilor mari, si vei avea sanse sa gasesti recenzii despre carti pe care zona revuistica le ignora - cum ar fi traducerile romanelor „Zei americani” si „Pulbere de stele”, ale lui Neil Gaiman.
Ambalaj cu miez
Inca un avantaj: textul titularului de blog va fi mai mult sau mai putin la obiect, mai mult sau mai putin inchegat/dezlanat, insa comentariile vor fi, cu siguranta, demne de interes. Parcurgand un astfel de comentariu, pe un blog dedicat cartilor, am dat peste o trimitere la una dintre povestirile scurte ale lui Gaiman.
„«How to talk to girls at parties» («Cum sa intri-n vorba cu fetele la petreceri») este scrisa in stilul Gaiman caracteristic, si cuprinde chiar bine toate aspectele in cateva pagini”, spunea comentatorul.
[c:2:d]Despre ce e vorba: „How to talk...” urmareste doi adolescenti de 15 ani care ajung, manati de hormoni, la petrecerea gresita, intalnesc o multime de fete dragute si putin ciudate si realizeaza, la sfarsit, ca e posibil sa fi avut, de fapt, de a face cu niste creaturi supranaturale, sau cu niste extraterestri.
Povestirea ilustreaza, intr-adevar, un sablon: frivolitati si lucruri serioase, spuse pana la jumatate, mistere abia intrezarite, din spatele valurilor, un stil usor poetic, usor ironic, limbaj colocvial, bruiat de o subtilitate intelectuala mascata, dialoguri firesti, povestire densa si antrenanta, cu intamplari care se succeda rapid si iau, adeseori, turnuri neprevazute, totul construit pe un
background stiintific si mitologic solid. O reteta desavarsita de creative writing anglo-saxon, care asigura, in acelasi timp, flexibilitatatea si stralucirea invelisului - cu alte cuvinte, succesul de li
