"Când spunem astăzi: balet, când spunem: dans, primul nume care ne vine în gând este al lui - Maurice Béjart . El a atins ceea ce nu este acordat decât câtorva oameni - a devenit încarnarea disciplinei pe terenul căreia acţionează. A devenit un punct unde se pare că artistul răstoarnă barierele disciplinei reprezentate de el. Este acesta dans? Sau poate ceva mai mult decât dans? Este acesta teatru? Sau ceva mai mult decât teatru? Simplul fapt că se poate pune o astfel de întrebare probează că Béjart a spus aici un nou cuvânt, propriul său cuvânt". Astfel apărea Béjart în ochii lui Jerzy Grotowsky, încă din anul 1971. Şi tot acesta din urmă adăuga: "El aparţine acelor artişti pe care îi chinuie foamea de a exprima totul. Prin mişcare, prin dinamismul corpului, el vrea să exprime omul. Dă impresia chiar că vrea să exprime mai mult: lumea, elementele naturii, existenţa, destinul. În înclinaţia sa de a absorbi şi a transforma motive, izvorâte din diferite culturi, se află acelaşi lucru: să spui totul în acel singur moment care este acordat dansatorilor săi pentru a depăşi convenţiile" (Marie-Francoise Christout, Béjart, Paris, 1972, p. 136). Şi, într-adevăr, Béjart a trecut toate barierele. A amalgamat dansul cu teatrul şi a montat piese de teatru şi de operă, a asociat mişcării muzica concretă a lui Pierre Henry, muzica clasică a lui Mozart, dar şi cea a lui Wagner, muzica de operă a lui Rossini, dar şi muzica uşoară a unor formaţii precum Queen, pe care a montat o bună parte a spectacolului Balet pentru viaţă, prezentat şi în România, în anul 2000, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Şi, totodată, s-a aplecat cu egal interes asupra artei şi culturii europene, asiatice sau africane, vrând parcă, aşa cum spune Grotowsky, să desluşească înţelesurile lumii întregi, căci în lucrările sale întâlnim şi muzică populară grecească sau indo-tibetană, iar izvoarele sal