A vorbi despre Sebastian la Centenarul naşterii sale iscă numaidecît o ezitare şi o sfială. Nu cumva intrăm în conflict cu însuşi spiritul celui evocat? Căci iată ce scria Mihail Sebastian în articolul intitulat Centenarul ("Cuvîntul", III, nr. 929, 17.XI.1927):

"Cunoaşteţi filozofia casnică tălmăcită în imagini expresive a şervetelor de bucătărie? Sunt înţelepciune condensată şi uşor memorabilă. Cum însă în istoria literară nu am ajuns la o astfel de ideală precizie, mijloacele sunt altele: statuia şi centenarul. Trebuie în sfîrşit să înţelegem căror măsuri de contabilitate enciclopedică răspunde această acută manifestare a cultului morţilor.

Centenarul este şi mai mult şi mai puţin decît un bilanţ; e o răfuială.[...] O sută de ani - evident, cifra nu are virtuţi fatidice, dar se impune prin rotunjimea ei comercială - izbutesc să macine, să fărîme şi să uniformizeze.[...] Un centenar e o lichidare.[...] Centenarul consumă şi epuizează.[...] Centenarul unei opere este ciopîrţirea ei.[...] Totul se face cu o minuţioasă exactitate, cu o dezolantă precizie de birocrat, cu o grabă febrilă, care pare să răzbune aşteptarea îndelungată a opiniei publice. Şi pe urmă, după ce în sfîrşit formula a fost stabilită, după ce rafturilor istoriei li s-a adăugat încă un număr, după ce dicţionarele enciclopedice au însemnat încă o urmă de viaţă şi în tablele de valori s-a înseriat în loc precis încă un nume, limitat între legile ierarhiei, o tăcere grea cît veşnicia şi dezolată cît uitarea coboară oportun. Iar calendarele se răsfoiesc în căutarea viitoarei comemorări.

Centenarul este cea mai mortuară dintre sărbători. Şi cea mai perfidă."

După citirea acestor rînduri, orice cuget lucid e îndreptăţit să se întrebe: cum să facem din centenarul autorului altceva decît o "răfuială"? (Sebastian foloseşte termenul în sensul lui vechi, de "reglare de conturi".) Cu