Dacă Guvernul cădea, moţiunea PSD putea să rămână în istorie ca primul exerciţiu constituţional prin care se pune capăt unei guvernări şubrede şi inconsistente. Dar Guvernul n-a căzut, iar „moţiunea Geoană” nu va rămâne în istorie decât dacă va provoca căderea iniţiatorului său. Pentru că aspectul general al chestiunii tocmai acesta este: cum a putut să cadă o moţiune care trebuia-avea toate atuurile să treacă? Celebru prin „minoritatea” sa, Guvernul Tăriceanu II a trecut un hop peste care nici dacă se făcea frate cu dracul, n-ar fi avut cum să-l treacă.

Iată, însă, că după o lună de ameninţări şi după o zi întreagă de discuţii fără rost, Guvernul o scoate la capăt, ba putându-se lăuda că, în ciuda celor 18% procente de susţinere parlamentară, a primit cadou cu 11 voturi mai mult decât avea nevoie. Un calcul simplu ne arăta că Tăriceanu a primit voturi de încredere de la mai toată lumea, dar în special de la iniţiatorii moţiunii PSD-ul. N-aş băga mâna în foc că printre aceastea nu se află şi niscai voturi ale membrilor partidului fost frate, acum duşman de moarte - PD.

Şi, uite-aşa s-a majorat Guvernul minoritar, cu concursul de largă respiraţie, vorba lui Geoană, al unui Parlament simţitor şi nedoritor să încerce emoţiile anticipării unor mandate care mai pot fi ronţăite, liniştit, încă un an şi un trimestru. Dar cel mai interesat lucru rămâne acesta: de ce n-a funcţionat protocolul secret PSD-PD? De ce l-a negat dl Boc, înainte de vot, întărâtându-i pe aliaţii de conjunctură? Cum bine zicea dl Văcăroiu-om care, în general, ştia ce spune -acordul era încheiat şi se şi întrezărea frăţia PSD-PD, e drept, fără dl Geoană premier. Şi uite că n-a ieşit! Să nu fi avut pesediştii drag de un Blaga premier? Să le fi fost teamă că le pune Băsescu sula-n coaste pe cine ştie ce temă? Cin’ să ştie. Limpede, însă, că social-democraţii l-au preferat pe dracul-Tăricean