Filmul face parte dintr-o proiectată trilogie de remake-uri după filmele lui Theo van Gogh, cineastul olandez asasinat de un fundamentalist islamic care s-a considerat jignit de unul dintre filmele sale, proiect iniţiat de producătorii Bruce Wein şi Gigs von de Westelaken. Într-un fel, aceasta transformă într-un pariu filmul, purtînd marca Hollywood şi nu e cumva puţin ironic că un film despre forţa manipulatorie a mass mediei, dar şi a telenovelei cu soap-erzaţul său dramatic este livrat în celebra cetate a filmului producătoare şi de remake-uri şi fake-uri, dar mai ales de legende?

Piere Peders (Steve Buscemi) este un jurnalist profesionist, de fapt unul dintre cei mai tari în breaslă specializat în corespondenţă de război, - în treacăt fie spus ca şi Hemingway -, familiarizat cu lumea politicienilor şi care are ca temă, fapt incomprehensibil şi sîcîitor pentru el să ia interviu uneia dintre cele mai celebre actriţe de telenovelă, Katia (Sienna Miller).

Cu excepţia cîtorva cadre, scenele se desfăşoară exclusiv în apartamentul actriţei, în triunghiul realizat de trei camere, una focalizată pe Peter, una pe Katia şi o alta pe tandem, astfel încît duelul verbal al celor doi este urmărit ca un permanent joc de poziţie, compartimentat în funcţie de stare, de la dormitor la bucătărie coprezente în jurul livingului. De altfel, ironiile plutesc în aer din prima clipă, Peter merge să-şi viziteze fratele, Robert, internat probabil într-o instituţie de profil, - geamurile pe fundal sunt protejate cu sîrmă -, iar acesta pare afectat de o depresie gravă, în timp ce Peter perorează despre ţîţele Katiei, actriţa cu care urmează să facă un interviu. Scena se termină pe replica teatrală, "It's not fair", preluată din zbor, cu ea deschizîndu-se scena următoare decupată dintr-o telenovelă, unde apare Katia într-o scenă ambiguă sărutîndu-şi prietena. Scena însă este nimic