Povestea care urmeaza se petrecea in primele zile ale anului 1990, iar autenticitatea ei mi-a fost garantata de narator:
"Dupa cum stii, pe vremea aceea nu aveam nici o slujba, ca ma dadusera aia afara dupa ce au fugit niste neamuri in strainatate. Traiam din lectii particulare, dar aveam si timp liber berechet. Zilele Revolutiei le-am petrecut, ca si dumneata, pe strazi, chinuind-ma sa inteleg ce se intampla si mai ales tragand speranta ca toate se vor schimba. Intr-o zi de ianuarie, primesc un telefon de la un fost elev, care voia sa ma vada urgent si m-a rugat sa-l primesc impreuna cu niste prieteni. N-am ezitat, mai ales ca banuiam ca omul se afla la mare nevoie. M-am trezit la usa cu un grup destul de voios, i-am poftit inauntru si i-am intrebat care-i baiul. S-au codit un pic, s-au consultat din priviri si au scos un clondir pe care l-au asezat grijulii pe masa, asigurandu-ma ca e palinca veritabila. Misterul inca persista, asa ca am revenit cu intrebarea. 'Vrem sa facem un partid', mi-a afirmat intr-un tarziu fostul elev. Nu era ceva neobisnuit in zilele acelea, o lege facuta in graba si nelipsita de perfidie permitea oricarui grupuscul sa-si infiinteze propria formatiune si ploua cu partide din toate partile. 'Foarte bine, am zis, si cu ce va pot fi de folos?' Mi-a marturisit ca, fiind om cu carte, poate-i ajut sa formuleze statutul, programul si ce mai trebuie pe acolo. Nu aveau nici un gand conturat cat de cat. Ideea era ca 'tara sa fie bine si tot romanul sa prospere'. Eram extrem de incurcat, asa ca am rasuflat usurat cand a sunat telefonul. Un bun prieten, angajat la stat, ma intreba daca sunt liber. I-am raspuns cu naduf ca nu tocmai, ca stau cu niste oameni si cu o sticla de palinca si punem de un partid. Omul meu nu s-a demontat. 'Stati pe loc, ca vin si eu!' Si-a anuntat seful pe fuga unde se duce si de ce, iar acesta, om cu frica lui Dumne
