Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ISJ şi OJPC spun că grădiniţele sunt în regulă

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 octombrie 2007 ·

De la deschiderea anului şcolar, grădiniţele cu program prelungit au fost verificate de Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Olt, iar cele cu program normal, de Inspectoratul Şcolar Judeţean. În ambele cazuri, rapoartele arată bine. Spaţiile destinate educaţiei din cele 12 unităţi de stat cu program prelungit (din 17 în total, în judeţ) controlate de OJPC deţin autorizaţii de la ASP, ISJ şi ITM şi au Regulamente de Ordine Interioară aprobate de Consiliile de Administraţie. „Unităţile funcţionează în spaţii salubre şi igienizate. Nu au contracte de prestări servicii cu părinţii, dar îi informează prin avizier sau verbal. Grădiniţele taxează legal părinţii pentru hrănirea copiilor şi oferă gratuit discipline opţionale (engleză, calculatoare, educaţie ecologică, religioasă etc.)“, a declarat inspectorul-şef adjunct Sorin Ţîrcomnicu. Şeful OJPC susţine că blocurile alimentare ale tuturor grădiniţelor de stat cu program prelungit sunt racordate la apă curentă şi canalizare, au mobilier nou şi suficient pentru deservirea copiilor şi respectă fluxurile tehnologice. În ceea ce priveşte calitatea alimentelor, reprezentantul inspectoratului susţine că materiile prime, semifabricatele şi preparatele culinare sunt conforme şi aprovizionarea se face la două-trei zile, hrănirea copiilor fiind făcută sub supravegherea şi îndrumarea cadrelor medicale şi ale administraţiei.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt a trimis inspectorii să verifice dacă este respectat planul-cadru. Inspectorul general adjunct Gabriel Savu a declarat că în acest an nu s-au înregistrat probleme. „Planul-cadru şi frecvenţa în învăţământul preşcolar sunt respectate. Schemele orare şi prezenţa preşcolarilor în unităţi nu au ridicat probleme, ca anul trecut. Unităţile din Nicolae Titulescu şi din Grădinari nu mai au probleme“, a declarat Gabriel Savu. De la deschiderea anului şcolar, grădiniţele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 27 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 58 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°