La ediţia din primăvara anului 2006 a celebrului Salon du livre de la Paris, în imediata vecinătate a intrării organizatorilor, atenţia vizitatorilor era atrasă de o uriaşă meşă publicitară a Editurii canadiene Boréal. Privirea sfredelitoare, încărcată de mister a unei tinere autoare şi, mai ales, (pre)numele cu sonoritate românească al acestei autoare de care nu auzisem, Irina Egli, m-au făcut să-i atrag atenţia partenerului meu nedespărţit în această experienţă pariziană, Mihai Şora, asupra afişului şi să-l întreb dacă ar putea fi vorba de o autoare originară din România. Fireşte, nici el nu auzise de scriitoarea în cauză, a admis însă că ar putea fi din România sau din Rusia - oricum dintr-o ţară din Est -, pentru că, spunea Mihai Şora, acum nu mai este o problemă să migrezi şi să-ţi faci o carieră (inclusiv literară) în Europa Occidentală sau pe continentul american. Explicaţia lui m-a convins şi m-am liniştit la gândul că Irina Egli trebuie să fie încă o reprezentantă a noii şi atât de performantei diaspore literare ruseşti. Mi se părea imposibil ca una dintre cele mai vizibile (cel puţin din punctul de vedere al graficii publicitare) vedete ale celebrului Târg de Carte de la Paris să fie originară din România, iar în ţară să nu se sufle o vorbă despre romanul ei, Terre salée, într-o vreme în care toată suflarea culturală (Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Uniunea Scriitorilor, marile case de editură) investeşte sume uriaşe pentru traducerea şi impunerea pe piaţa internaţională a operelor unor autori români mai mult sau mai puţin talentaţi.

Şi totuşi... Irina Egli este născută în Bucureşti, iar romanul ei, Terre salée este o simfonie a Dobrogei, de terifiantă frumuseţe tragică. Cartea a fost scrisă direct într-o splendidă limbă franceză şi a avut un puternic impact în viaţa literară canadiană. Romanul s-a bucurat de cronici entuziaste în revi