Ca de obicei, doctorul Pakula apare pe neasteptate. Vintila motaie in leagan. Leaganul se misca lent. Balans de adormit copiii si batranii. Pendul? Gyroscop? Foucault? Manualul de fizica pentru clasa a VII-a elementara? Ganduri lenese. Cer senin, arbori centenari, livada abia de trei ani pe rod, multe hectare de ceva care in Valea Dulce tinde spre o rezervatie naturala, unii localnici sustin ca exista semne ce ar putea duce spre Gradina Ursului si Padurea Cerbului, pe unde se banuiesc a fi Muntii care se bat in Capete, la Izvorul de Apa Vie. Parte din tinutul Muntelui Ou unde legenda inghite istoria?
Stapan de seama in aceste locuri este astazi Vintila Ionescu Naum Capdeaur. Povesti cu multe adevaruri intelese mereu altfel. Cine misca leaganul asta? intreaba doctorul Pakula. Nimeni, spune Vintila. Din iarba inalta, mastinul Nemo ridica lenes capul. Parea ca zace in cele aproape o suta de kile ale lui. O incredibila sprinteneala il scoate din apatie. Nu, spune Vintila, ramai linistit, Nemo. Acela pune din nou capul pe labele lui uriase. Stai si tu linistit, Vintila, spune doctorul Pakula, stii ca eu am leac pentru caini. Nu si pentru Nemo, spune Vintila. Nemo nu e un caine. Poate ai dreptate, spune Pakula si instinctiv face un pas, mimand calmul, spre leagan. Nemo ridicase din nou capul si il rotea cu usurinta, dar pandind nemilos spatiul curb din apropierea lui, in felul marilor pasari rapitoare. Vintila, sunt in graba mare, spune doctorul Pakula. Am venit cu un elicopter de la Medicostadium. Trebuie sa ma intorc rapid.
Iti amintesti, cred, ca prin anii '80, cand mai faceai (din ce in ce mai rar) literatura, ai publicat o proza, un fragment etc. despre un maseur orb, cam asa ceva. Ei bine, ti-am vorbit despre fostul diplomat si afacerist, si spion si de toate cele, domnul Szdkopf, nu? Este de catva timp pacientul meu si, mai mult, este cazul vie
