Un spaţiu neconvenţional, o hală unde se creează o montare de proporţii hiperbolice, a la grand opéra, un spectacol satanic construit cu graţie, cu o poezie insolentă a viciului, a urâtului, a trivialităţii. Acesta este Faustul lui Purcărete, cu actorul Ilie Gheorghe în rolul principal. Oameni suspendaţi de tavan care-ţi trec pe deasupra capului, urlând în „grădina iadului“. Vrăjitoare, femei care nasc porci, fac dragoste cu ei, aruncă flăcări pe gură, dansatoare cărora le ies şoareci din gură, petreceri într-un aer canibalic, proiecţii cu chipul lui Mefisto. Totul, într-un spaţiu neconvenţional. Acesta e Faustul reaşezat în vorbe şi în gesturi de Silviu Purcărete, o creaţie de vârf, ce îi are ca protagonişti pe actorul craiovean Ilie Gheorghe, un bufon carismatic, şi pe actriţa Teatrului sibian, Ofelia Popii, un suflet pustiit în Mefisto.

Faust prin ochii lui Ilie Gheorghe „Din Faust I şi II, opere pe care dacă ar trebui să le joci în integralitate ar dura câteva zile, Silviu Purcărete a condensat povestea şi a limpezit-o, astfel încât spectatorul înţelege foarte uşor despre ce este vorba, încă din partea întâi, când se pune în războiul de ţesut povestea: un Faust bătrân, care a comis în realitate mii de crime, a experimentat tot felul de substanţe, otrăvuri şi care este adulat. El nu poate să înţeleagă cum un criminal e ridicat în slăvi, lăudat. Spectacolul începe cu un experiment: o fetiţă de 11-12 ani este omorâtă în faţa studenţilor printr-o injecţie. De aici, Faust începe să se prăbuşească şi să aibă remuşcări: a studiat o viaţă întreagă, nu s-a ales cu nimic. Se hotărăşte să se sinucidă. În clipa în care îşi pregăteşte otrava pe care s-o bea, acţiunea petrecându-se în prima zi de Paşti, de Înviere, se aude un cor care cântă „Hristos a Înviat!“ şi îşi aduce aminte: în toată viaţa lui acest cântec îl readucea la viaţă. Uită să mai bea cupa cu otravă,