Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a inaugurat o investiţie de 300 de milioane de euro

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 octombrie 2007 ·

Primele cinci hale din Parcul Industrial Graells&Llonch care se construieşte în comuna Prejmer din judeţul Braşov au fost inaugurate ieri, cu ocazia vizitei la Braşov a mai multor oficialităţi din Regiunea Catalunya din Spania.

Potrivit investitorilor spanioli, până acum au fost investiţi 25 de milioane de euro, dar în următorii cinci – şase ani, investiţia va fi completată până se va ajunge la peste 300 de milioane de euro. Potrivit oficialităţilor din Catalunya, aici îşi vor desfăşura activitatea peste 100 de companii, în mare parte IMM-uri din această regiune.

Guvernul a

cofinanţat proiectul

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că şi Guvernul României a sprijinit realizarea acestei investiţii, prin co-finanţarea lucrărilor pentru aducerea utilităţilor în zonă, precum şi pentru crearea căilor de acces la acest parc industrial. „Guvernul a dat un milion de euro pentru realizarea acestor lucrări şi urmează să mai dea un milion de euro”, a spus sursa citată.

Parc pentru IMM-uri spaniole

Josep Huguet, ministru în cadrul Guvernului Catalunyiei, a precizat că regiunea spaniolă se bazează foarte mult pe dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, din acest punct de vedere asemănându-se foarte mult cu Braşovul. Acesta a adăugat că în contextul globalizării, IMM-urile spaniole, care sunt furnizori de seamă pentru companiile multinaţionale, se văd nevoite de a se muta aproape de noile locaţii ale companiilor cu care colaborează pentru a nu pierde partenerii de afaceri. Astfel, în cel mult două luni, la Braşov se va muta o companie care furnizează componente auto pentru marii producători de autoturisme. De asemenea, la Braşov îşi vor mai deschide puncte de lucru companii spaniole din domeniul industrial sau al textilelor.

Prezent la întâlnirea cu autorităţile braşovene, Juan Pa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 56 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 50 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 55 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°