Uneori ma incearca un regret sincer atunci cand realizez ca demnitarii romani nu pot fi arestati preventiv. Sa luam, de exemplu, cazul ministrului justitiei, Tudor Chiuariu.
Scopul arestului preventiv este sa-i impiedice pe presupusii infractori sa comita noi fapte antisociale sau sa puna piedici in calea cercetarii penale. Or, cam asta a facut Chiuariu cu ajutorul ordonantei de urgenta prin care a desfiintat comisia ce analizeaza posibilele infractiuni comise de membrii guvernului.
O alta comisie, formata din judecatori desemnati de CSM, se va forma peste 30 de zile. Teoretic, pentru ca nu exista nicio prevedere referitoare la posibilitatea ca CSM sa amane pana la calendele grecesti o astfel de decizie.
Un articol al ordonantei stabileste ca sesizarile aflate in curs de solutionare - cazurile ministrilor Chiuariu, Pacuraru si Remes - vor fi preluate de viitoarea comisie. Si, intrucat toate aceste dosare au fost instrumentate de DNA, i s-a luat exact acestei institutii dreptul de a-i cere presedintelui Romaniei inceperea urmaririi penale impotriva ministrilor.
Ministrul justitiei ar fi putut avea cel putin bunul-simt - ce cuvinte lipsite de continut, recunosc - sa se recuze. Nu a facut-o, pentru ca stia ca exista nenumarate precedente in care diferite guverne au emis ordonante si hotarari „cu dedicatie”.
Aproape niciunul dintre aceste cazuri nu a fost anchetat de Parchet sau de politie. In februarie 2006, Basescu i-a cerut ministrului de interne de la acel moment, liderul PD Vasile Blaga, sa cerceteze aceste acte normative. Blaga nu a raspuns, nu este clar de ce, solicitarii sefului statului.
Daca ar fi facut-o, poate ca guvernul Tariceanu ar fi avut, acum, mai multe retineri in a oferi imunitate deplina propriilor sai ministri.
Ordonanta privind raspunderea ministeriala le da o sansa s
