Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jean Constantin: Somali, micul rege al ţiganilor

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 6 octombrie 2007 ·

După mai bine de patru ani, Jean Constantin joacă un rol important intr-un lungmetraj, "Roming",care prezintă povestea lui Somali, cel mai mic rege al ţiganilor sau, cel puţin, posesorul celui mai mic regat din căte există. După mai bine de patru ani, Jean Constantin joacă un rol important intr-un lungmetraj. Filmul se numeşte "Roming" şi prezintă povestea lui Somali, personajul interpretat de Jean, cel mai mic rege al ţiganilor sau, cel puţin, posesorul celui mai mic regat din căte există.

Jurnalul Naţional: Cum s-a ajuns la dumneavoastră pentru acest rol?

Jean Constantin:Au fost căteva probe pentru film. S-au prezentat mai mulţi actori din ţară. Şi cuplul Nae Lăzărescu şi Vasile Moraru, mi se pare. Am aflat şi eu, aşa că m-am dus la concurs. Şi am reuşit. Asta a fost.

Jurnalul Naţional:Ce-aţi primit la probă?

Jean Constantin:M-au pus să fac ceea ce-l interesa pe regizor. Mi-au dat ei nişte replici şi au mai fost nişte improvizări. Apoi au văzut şi căteva scene din filmele in care am mai jucat eu, acelea cu haiduci. In final au spus: "asta e bun pentru rolul nostru!".

Jurnalul Naţional:Apropo, care a fost cel mai recent rol al dumneavoastră?

Jean Constantin:Recent, n-am mai fost distribuit in filme. De vreo patru ani n-am mai jucat nici un rol important.

Condiţii de filmaredificile

Jurnalul Naţional:Cine e Somali?

Jean Constantin:E personajul meu din filmul "Roming".

Jurnalul Naţional:Şi v-a plăcut rolul pe care l-aţi interpretat?

Jean Constantin:Sigur că da. Spre deosebire de ceea ce făceam eu inainte este diferit. Este mai serios. In film se vorbeşte despre viaţa ţiganilor din Cehia. Acolo furau toţi, in afară de mine. Eu imi vedeam de treabă, pentru că aveam cinci copii, munceam pe peste tot... Filmările au avut loc in nişte condiţii destul de dificile. Am filmat ch

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele IMAGINI cu Kira Hagi în rochie de mirească. Cum arată fiica „Regelui” / Biserica este împodobită ca-n povești, urmează petrecerea la Cernica

Gandul acum o ora
UPDATE. Au apărut și primele imagini de la biserica unde fiica lui Gică Hagi va spune „DA”, în cea mai frumoasă zi din viața ei. La biserica Sfântului Ierarah Visarion, acolo unde mirii își vor uni destinele, atmosfera este una de basm. Gică Hagi es

România a câștigat șase medalii la Cupa Mondială II de canotaj de la Lucerna

Adevarul acum o ora
Canotorii români au cucerit șase medalii, duminică, la Cupa Mondială II de la Lucerna, trei de aur, două de argint și una de bronz.

Cum arată graviduța Elena, soția lui Ianis Hagi. Și-a făcut apariția la nunta Kirei, cumnata sa, dar a avut ceva probleme

Cancan acum 34 minute
Ianis Hagi a venit la nunta surorii sale, alături de soția lui, Elena. Tânăra este însărcinată în ultimul trimestru, însă pare neschimbată. De asemenea, nu s-a ferit să se afișeze cu burtica de graviduță. Totuși, a întâmpinat câteva probleme. CANCAN

AVARIE pe calea ferată între stațiile Sinaia și Bușteni. Un copac a căzut pe infrastructura feroviară / Circulația întreruptă

Gandul acum 42 minute
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA informează că la ora 13:37, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate București, un copac căzut pe infrastructura feroviară, a afectat linia de contact între stațiile Sinaia și Bușteni, pe ambele fire de ci

Elena Udrea, internată în spital. Ce spun medicii despre starea de sănătate a fostului ministru

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, are probleme de sănătate și a fost internată la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Udrea este în stare stabilă și se află internată pe secția de Chirurgie, unde este supusă mai multor investigații

David Popovici, la revenirea în țară după CE U23: „Încerc să fiu din nou cel mai bun din istorie”

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare David Popovici a revenit, duminică, de la Campionatul European de înot U23 de la Samorin, unde a câştigat două medalii de aur şi una de bronz şi a doborât un record european, notează News.ro. Urmăreș

Cel puţin doi morţi şi şapte răniţi în Ucraina în ”cel mai masiv atac” rusesc de la începutul războiului, cu 477 de drone şi 60 de rachete / 475 de drone şi 39 de rachete ”neutralizate, anunţă armata ucraineană / Trei drone interceptate de ruşi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin şapte persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică, în noi atacuri aeriene ruseşti în mai multe regiuni în Ucraina, anunţă autorităţile ucrainene, relatează agenția de știri

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 30 iunie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 7 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 7 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

19°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/30°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

15°/32°
lun.

17°/36°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°