Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rundă fără capete de afiş

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 octombrie 2007 ·

Etapa a X-a a început ieri la Bistriţa, unde Gloria a întâlnit formaţia juveţilor, şi se încheie mâine seară la Mioveni, unde Dacia va întâlni vicecampioana Steaua. Meciurile de astăzi, trei la număr, încep la ora 15.00, la concurenţă. Uni-versitarii clujeni întâlnesc o formaţie în formă, Poli Timişoara. Liderul clasamentului are meci dificil la Tg.Jiu, iar orice punct pierdut pentru echipa de pe Someş va fi de bun augur pentru urmăritori. Arădenii încearcă să îşi revină după scandalul dintre acţionari în partida cu Ceahlăul. Mâine au loc cinci partide în care evoluează cele trei echipe angrenate în cupele europene. Vasluienii lui Adrian Porumboiu nu concep altceva din partida cu buzoienii decât victoria, iar o dată cu aceasta, revenirea pe podium. Unirea Urizceni pleacă favorită certă în duelul cu Poli Iaşi, în timp ce dinamoviştii nu se pot împiedica de oţelari, iar Rapidul, la al treilea meci consecutiv în Giuleşti, după cel cu nemţii din Nurnberg, nu pot decât să stingă Farul. În nocturna de la Mioveni, Steaua nu poate decât să le ia gazdelor toate punctele.

Astăzi, 6 octombrie

„Şepcile roşii” mai speră la prima victorie

U. Cluj (18) – Poli Timişoara (3)

(15.00 Naţional TV)

54 23 9 22 69-66

La Cluj

27 18 5 4 51-22

Ultima confruntare oficială dintre cele două teamuri a avut loc acum 10 ani şi jumătate. Pe 3 mai 1997, pe Bega, timişorenii învingeau cu 4-1, exact atât cu cât pierduse în tur la Cluj. În acel sezon, Poli Timişoara a retrogradat în „B”, iar după revenirea acestora, clujenii erau în eşalonul secund.

Deplasare grea pentru lider

Pandurii Tg.Jiu (10) –

CFR Cluj (1) (15.00 Kanal D)

4 1 0 3 3-6

La Tg.Jiu

2 0 0 2 1-4

Ceferiştii se prezintă la Tg.Jiu în postura de lideri ai clasamentului, dar şi în postura de echipă avantajată în întâlnirile directe. A fo

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 24 martie, de la ora 19.00, live pe gândul.ro. Invitați: Dan Diaconescu, H.D. Hartmann

Cancan acum 44 minute
Invitații zilei sunt Dan Diaconescu, jurnalist, H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. ”Tineți aproape!”

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 2 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Israelul creează o structură administrativă specială pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza

News.ro acum 24 minute
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, potrivit AFP. Potrivit ministerul

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 3 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Peste 50.000 de persoane ucise în Gaza, anunţă Ministerul Sănătăţii condus de Hamas

News.ro acum 4 ore
Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în timpul campaniei militare a Israelului în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriu, aflat sub conducerea Hamas, citat de Reuters. Cifra exactă raportată este de 50.021 de morţi, echivalentul a

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Becali susține că George Simion și-a cerut iertare după disputa dintre ei: „Eu l-am iertat, dar nu ne apucăm să mai fim tovarăși!”

HotNews acum o ora
Deputatul Gigi Becali a afirmat, la Digi24, că președintele AUR George Simion i-ar fi cerut iertare pentru mesajul postat după ce Becali a anunțat că se retrage din partid. Prin acel mesaj, Simion a spus că o reconciliere nu mai este posibilă și a s

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Vremea

București
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

7°/9°
lun.

7°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

10°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

10°
dum.

8°/17°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°