Suntem prea săraci să ne cumpărăm ceva ieftin - surprinzător, dar inţelepciunea asta din Epoca de Piatră merge şi-n aia de siliciu. Computerele de care au nevoie elevii sunt cele cu care vor face bani. Atunci trebuie să dăm ceva bani pe ele, nu?
Bună ziua, vă prezentăm computerul de 100 de dolari. Nu, nu rulează chiar Office, aşa că nu veţi putea să incepeţi lecţiile de Excel, dar nu e o problemă, că nici alţii nu ştiu. Nici nu poate formata vreun text in Word, insă fetele care vor să se facă secretare ar face oricum mai bine să inveţe să se epileze singure - reduce din costuri. Nu e un computer de jocuri, chiar dacă pare de jucărie. In general e la fel de util pentru educaţie ca o vizită la tiribombe cu elevii unei şcoli de şoferi. Ştiţi, acolo unde sunt maşinuţele alea care se ciocnesc unele cu altele.
De fapt, are vreun sens să cumpărăm computere in şcoli? E aceeaşi dezbatere cu una mai veche: unde sunt mai bune subvenţiile: sub controlul statului sau in buzunarul cetăţeanului?
Sunt pentru a doua variantă, sub forma deducerilor din impozit sau subvenţiilor pe PC şi cap de elev. Nu-s pentru investiţii in cutii care merg in instituţii ale statului, fie că ele sunt şcoli, puşcării sau toalete publice in gări. Pur şi simplu nu acolo e locul banilor noştri.
In afară de asta, statul nu poate alege cele mai bune computere. Şi ştiţi de ce? Pentru că legea il obligă să le ia pe cele mai ieftine. Acestea au de regulă sisteme de operare bazate pe Linux - un mediu respectabil, insă pe care viitorul angajat e foarte puţin probabil să-l intălnească in compania unde işi va căuta slujba (95% Windows, vă spune ceva?). In perspectiva carierei, calculatorul de 100 de dolari e un erszatz de PC, care va fi la fel de folositor in intălnirile tale cu PC-ul adevărat ca şi cunoaşterea pianului.
Evident, 100 de dola
