Un furnizor australian de ouă a fost amendat pentru că a înşelat consumatorii cu privire la calitatea produselor. Comisia pentru Consum şi Competiţie din Australia a descoperit că furnizorul a vândut în ultimii doi ani ouă cu titulatura „produs organic”, dar erau ouă obişnuite. Disputa dintre furnizor şi oficialităţi a ajuns la tribunal. Judecătorii au spus că piaţa de produse organice se confruntă cu lipsuri în ultimele luni, dar acest lucru nu justifică greşeala furnizorului, pe care au considerat-o deliberată.
Dificultatea cea mai mare la stabilirea sentinţei a fost lipsa definiţiei termenului „organic” şi a calităţilor precise pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea produs. Se ştie că mâncarea organică este obţinută în mod natural, fără a interveni în procesul creşterii vegetalelor sau animalelor care produc pentru consumul uman. În final, firma a plătit o amendă de 25.000 dolari pentru inducerea în eroare a consumatorilor, iar autorităţile au hotărât să dezvolte cât mai repede standardele naţionale pentru produsele organice. În Australia, industria produselor organice a avut o creştere explozivă, deşi sunt incluse în categoria celor „premium”, iar preţurile sunt pe măsură. (E.H.)
Un furnizor australian de ouă a fost amendat pentru că a înşelat consumatorii cu privire la calitatea produselor. Comisia pentru Consum şi Competiţie din Australia a descoperit că furnizorul a vândut în ultimii doi ani ouă cu titulatura „produs organic”, dar erau ouă obişnuite. Disputa dintre furnizor şi oficialităţi a ajuns la tribunal. Judecătorii au spus că piaţa de produse organice se confruntă cu lipsuri în ultimele luni, dar acest lucru nu justifică greşeala furnizorului, pe care au considerat-o deliberată.
Dificultatea cea mai mare la stabilirea sentinţei a fost lipsa definiţiei termenului „organic” şi a calităţilor precise pe car