Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4% dintre tineri au consumat stupefiante, măcar o dată

Publicat in Gandul, duminică 7 octombrie 2007 ·

O tânără este în pericolul de a deveni dependentă de droguri. Voi, liceenii, spectatori ai acestei situaţii, îi veţi oferi fetei sprijinul şi sfaturile de care are nevoie, pentru a lua o decizie bună. Aceasta e ideea spectacolului interactiv „100% risc droguri”, care va fi jucat în 17 licee din Bucureşti, în cadrul campaniei de prevenire a consumului de droguri „Opţiune: acces la succes”. Spectacolul, inspirat din cazuri reale, e creat de actorii fundaţiei Transcena. În fiecare liceu, specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, împreună cu cei de la Fundaţia pentru Învăţământ, vor ţine ore de informare cu elevii, iar în martie 2008 vor realiza un material didactic video pe tema prevenirii consumului de droguri.

Lansarea campaniei şi primul spectacol vor avea loc mâine, la Grupul Şcolar de Construcţii „Anghel Saligny”, urmând ca, până în mai 2008, spectacolul să fie jucat în 16 alte licee, printre care C.N. „I.L.Caragiale”, „Jean Monnet” şi „Matei Basarab”. Faptul că această campanie se adresează direct liceenilor nu este întâmplător. Conform Raportului Anual al Agenţiei Naţionale Antidrog din 2005, 3,9% dintre băieţii de 16 ani şi 1,6% dintre fete au consumat cannabis. 2,3% dintre băieţi şi 3,8% din fete au amestecat alcool cu cannabis. O bună parte dintre adolescenţi – 5,6%, şi-au procurat, fără reţetă medicală, sedative.

Până la 16 ani, cei mai mulţi tineri consumă alcool cu medicamente – 1,3%, tranchilizante sau sedative – 1,1%, substanţe inhalante – 0,5%. 0,2% consumă heroină, cocaină, ecstasy, marijuana sau haşiş, iar 0,1% - amfetamine sau LSD. În urma campaniei din 2005 a Salvaţi Copiii, „Marea, singura noastră dependenţă”, a reieşit că 4% dintre respondenţi au consumat, măcar o dată, droguri: 1%, pentru cei de 11-14 ani, 3,3%, pentru cei de 15-18 ani şi 10,9% pentru cei de 19-22 de ani. 0,4% au consumat cocaină, 0,2% marijuana şi 0,1% heroină. (M

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi

Mediafax acum 50 minute
După numărarea voturilor din 99,07% din secţiile de votare, Marcel Ciolacu, candidatul PSD la prezidenţiale, are 1.760.428 de voturi şi se situează pe locul doi. Elena Lasconi, candidatul USR, a primit 1.719.370 de voturi. Diferenţa dintre Ciolacu ş

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 7 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 6 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 6 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Rezultat neverosimil în fieful lui Ilie Bolojan: Cel mai votat candidat a fost Kelemen Hunor. Pe cât a ieșit Ciucă

HotNews acum 47 minute
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, este cel mai votat candidat la preşedinţie în primul tur de scrutin în judeţul Bihor, al cărui președinte de Consiliu este liberalul Ilie Bolojan. Nicolae Ciucă se situează abia pe locul al patrulea în acest judeţ, fiind

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 8 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 6 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 6 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°