S-ar putea ca povestea mea sa nedumireasca: ce cauta o intamplare cu o planta, la rubrica pentru animale? Raspunsul e simplu: eu consider ca toate fapturile lumii create de Dumnezeu au simtire.
Iarba, florile, plantele, toate fac parte din lumea necuvantatoarelor, o lume fascinanta, de la care putem invata sa fim mai buni, mai sensibili, mai generosi.
Crestea o vita-de-vie in gradina dintre blocuri, tragandu-si seva vietii din pamantul neingrijit de nimeni, cu o bucurie navalnica.
Ii simteam nerabdarea cu care isi inmultea frunzele, ca sa rodeasca dupa ritmul biologic al suratelor ei din gradini ingrijite si insorite. Isi gasise singura sprijin intr-un piersic batran si neroditor pe care isi incolacea tulpina tanara. Isi intindea coardele lungi si mladioase, iar carceii agatatori din varfuri se prindeau zdravan de gratiile de la fereastra mea. O consideram o minune. Nu o ingrijea nimeni si, in fiecare an, ea crestea mai mandra si mai bogata. Uneori, simteam ca ii place sa se uite la mine pe geam sau sa asculte muzica. In gradina umbrita de inaltimea blocurilor, unde nici buruienilor nu le placea, ea era asa de vie si de dezinvolta! Dar, pe masura ce frunzele ei deveneau tot mai multe si mai mari, camera mea parea tot mai intunecata. Cele cateva plante pe care le tineam in ghiveci pe calorifer se lipeau cat puteau de geam pentru a sorbi un pic de lumina.
Intr-o zi mohorata de toamna, i-am vorbit vitei-de-vie cu dusmanie: "Hai, pleaca de la geamul meu, fiindca mi-ai luat toata lumina!". Si i-am rupt cativa carcei de la ramurile prinse de fereastra. Si vita a inteles. Fiinta vie din ea a interzis ramurilor, frunzelor sa se mai apropie de fereastra mea, sa mai priveasca inauntru sau sa mai asculte muzica.
Carceii, cu ochisorii lor nevazuti, ocoleau fereastra mea. Se intorceau din drum. Alte ramuri se desprindeau singure si ramaneau sa se l
